Maratonul DHL Ştafeta Carpaţilor anunță închiderea drumurilor pentru traseul Predeal- Râșnov – Poiana Braşov

0

Participanții Maratonului DHL Ștafeta Carpaților vor beneficia ca în fiecare an de cele mai bune condiții de siguranță, datorita sprijinului oferit de Primăria Brașov și Poliția Rutieră Brașov.

Astfel, pe 20 iunie, ziua de desfașurare a competiției, șoferii nu vor avea acces: începând cu orele 10.00 până la 13.00 spre Predeal Unitatea Militară – Râșnov (DN73A), iar în intervalul orar 11.00-17.00 spre Râșnov – Poiana Brașov (DN1H).

Programul de desfășurare a maratonului va fi după cum urmează:

KVOrele 07:45 – Toți participanții se întâlnesc în parcarea din fața Stânei Turistice Poiana Brașov. Șefii de echipe și participanții individuali sunt așteptați la Info Centrul organizat pe platoul Stânei Turistice din Poina Brașov pentru a-si confirma prezenta la competitie.

Orele 08.15 – 08:30 – Primele două ture de alergători din fiecare echipă și participanții individuali sunt îmbarcați în autocare și transportați la linia de start (Predeal) respectiv primul punct de schimb de pe traseu (7 km față de linia de start).

Ora 10.00 – Startul oficial al competiției. Competitorii care vor lua startul în același timp sunt: alergătorii pentru cursele individuale de maraton și semimaraton și prima serie de alergători ai echipelor de ștafetă.

Competiția se va încheia cel mai devreme la ora 14.00 cel mai târziu la ora 17.00. Timpul maxim de parcurgere a distanțelor este de 1 oră și 15 min/ bucată pentru ștafetă, 7 ore pentru maraton și 3 ore pentru semimaraton.

Crosul copiilor este o competiţie separată, dedicată micilor alergători, înscrierea fiind gratuită. Concursul se va desfăşura pe platoul Stânei Turistice, iar startul se va da la ora 16.00. Sunt așteptați copii cu vârste între 5 şi 14 ani. Vor fi 3 categorii de concurs: 250 m (vârsta 5-8 ani), 500 m (vârsta 9-11 ani), 1000 m (vârsta 12-14 ani).

Festivitatea oficială de premiere atât pentru adulți cât și pentru copii va avea loc pe platoul din fața Stânei Turistice din Poiana Brașov, la ora 17.30. După festivitatea de premiere, Smiley va susține un concert cu acces liber publicului.

“Competiția se va bucura de un număr mai mare de participanți decât anul trecut, ceea ce ne încântă, dar ne și responsabilizează mai mult. Închiderea drumurilor este necesară pentru bunul mers al competiției și multumim pe această cale Poliției Rutiere.

Personal, voi face parte din echipa de stafeta alături de sportivi și persoane publice și aștept alături de mine cât mai mulți iubitori de mișcare.” a declarat Daniel Kearvell – Managing Director DHL Express România.

Primăria Braşov susţine, ca de fiecare data, evenimentele sportive care antreneaza si implica un numar cat mai mare de oameni din Brasov, dar si afara orasului. Aflat la a 10-a editie, acest maraton a devenit unul din evenimentele sportive de traditie care definesc unul din obiectivele noastre major din domeniu, acela de a promova sportul de masa. Componenta caritabila a maratonului a fost dintotdeauna un plus, iar anul acesta cauza este una foarte importanta: Romania poate avea ocazia de a se mandri cu un numar mai mare de sportivi paralimpici la Olimpiada de la Rio din 2016. Fondurile stranse in urma taxei de participare vor fi donate pregatirii acestor tineri foarte ambitiosi. Speram ca si prin implicarea brasovenilor, acest sprijin sa fie unul vizibil si sa conteze.” a spus primarul Braşovului, George Scripcaru.

Ediția din acest an a Maratonului DHL Ștafeta Carpaților este una aniversară, se sărbătoresc primii 10 ani de la prima ediție care a avut loc în 2005. Toate fondurile strânse din taxele de participare ale adulților vor fi donate Comitetului Paralimpic Român și vor fi utilizate pentru susținerea sportivilor paralimpici români în drumul lor către Olimpiada de la Rio din 2016.

Multumim partenerilor noștri Primăria Brașov, Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Federația Română de Rugby, Ro Club Marathon, Camera de Comerț și Industrie Brașov, Medlife, World Class, EasyPlast, Federația Română de Rugby, Smile Experts, Kompass, Vision Digitech, Asociația Bucharest Running Club Superfit, Biofarm, Raiffeissen Bucharest Marathon, OMV Petrom Bucharest Half Marathon, Brașov Marathon, Aggreko, Yves Rocher, Fără Asfalt, Wise Finance Solutions, Generali, Medlife.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează