LA O CAFEA, ÎN CIMITIR: CAFÉ-FINOVO LA CINEMATECA ASTRA FILM

0

Dacă cimitirele ar exista mai degrabă de dragul celor vii decât a celor morţi, oare ne-am accepta mai uşor moartea şi limitele?

Cinemateca Astra Film prezintă joi, 21 noiembrie 2013, un film care încearcă să schimbe percepţia pe care o avem asupra morţii.

Documentarul Café-Finovo de Lefteris Fylaktos prezintă povestea primei cafenele din Germania amplasată într-un cimitir.  Între zidurile cimitirului Alter St. Matthäus din Berlin unde, printre alţii, e îngropat şi Wilhelm Grimm , poţi întâlni artişti şi povestitori implicându-se în viaţa culturală din jurul cafenelei şi delectându-se cu faimoasele ei prăjituri. Café-Finovo organizează evenimente diverse, care nu au nicio legătură cu moartea sau cu doliul: dimineţi literare, concerte, expoziţii şi alte activităţi de petrecere a timpului liber.

Selectat în acest an în competiţia ofcială ASTRA FILM FESTIVAL, filmul a participat în 2013 şi la festivaluri precum Greek Documentary Festival Docfest, Athens Ethnographic Film Festival sau Athens International Digital Film Festival, unde a câştigat un premiu special al juriului.

Proiecția are loc la Astra Film Cinema, în Piaţa Mică, nr. 11.

Biletele se pun în vânzare cu 30 min. înaintea începerii proiecţiei.

Informații la tel. 0751.166.516.

Cafe Finovo

*

*      *

Cinemateca ASTRA FILM a fost iniţiată în 2007. A făcut parte din programul „Sibiu CapitalăCulturală Europeană” cu titlul „365 de ferestre spre lume”, fiind singurul proiect cultural cu desfăşurare zilnică pe parcursul întregului an. De atunci, mii de pasionaţi ai filmului documentar au avut şansa de a se întâlni cu producţii valoroase din întreaga lume la Cinemateca ASTRA FILM.

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează