La Cluj-Napoca se sărbătorește continuarea tradiției legendare de aproape 1000 de ani a Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta în serviciul umanității

0

În anul 2011 Serviciul de Ajutor Maltez în România (SAMR) aniversează 20 de ani de activitate. Schimbările aduse de revoluția din 1989 precum și exemplele de solidaritate ale celor din afara țării „au motivat atunci un grup de oameni să înființeze și în România o asociaţie bazată pe idealul de a construi o societate mai bună, mai dreaptă, care să garanteze demnitatea vieţii individului de la concepţie până în ultimele clipe ale acestuia” (Bárányi Ildikó, membru fondator şi preşedinte Filiala Timişoara a SAMR).

Astăzi (14 octombrie), după 20 de ani de eforturi susținute și mobilizați de idealurile creștine, Serviciul de Ajutor Maltez în România numără 22 de filiale şi sucursale în întreaga ţară, având sediul central la Cluj-Napoca. Pe parcursul anilor s-a dezvoltat o reţea naţională eficientă de servicii sociale, în cadrul căreia activează 1.600 de voluntari, din care 500 sunt tineri. Programele şi activităţile oferite se adresează celor aflaţi în nevoie, de la copii orfani şi persoane cu dizabilităţi până la vârstnici izolaţi la domiciliu. În momentul de faţă asociaţia derulează peste 100 de programe sociale pentru 4.000 de beneficiari direcţi.

Egida Serviciului de Ajutor Maltez în România este continuitatea. Zi de zi ne străduim să ducem mai departe programele dezvoltate în cursul celor 20 de ani. Credem că intervenţia pe termen lung contribuie la dezvoltarea sustenabilă a societăţii şi de aceea punem accent pe programe care şi-au dovedit de-a lungul timpului eficienţa, ele fiind concepute unitar şi fiind armonizate cu principiile creştine care au susţinut umanitatea. (Zsuzsa Barla, Secretar General al SAMR)

În semn de aleasă apreciere pentru serviciile sociale prestate de organizaţie în ultimii 20 de ani, în anul 2011 Preşedinția României a decorat Serviciul de Ajutor Maltez în România cu ordinul naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor.

Celebrarea celei de a 20-a aniversare a Serviciului de Ajutor Maltez în România va avea loc sâmbătă, 15 octombrie la Cluj-Napoca, evenimentul fiind marcat de liturghia solemnă celebrată la biserica romano-catolică Sf. Mihail, cu participarea reprezentanților bisericilor romano-catolice, greco-catolice, ortodoxe, unitariene, reformate. Liturghia va fi urmată de Gala Aniversării Jubiliare a SAMR, prilej cu care se vor înmâna distincții celor care de-a lungul anilor au susținut activitățile organizației.

La evenimentele din data de 15 octombrie 2011 vor lua parte reprezentanţi ai Ordinului Suveran Militar al Cavalerilor de Malta din România (printre care și contele Kálnoky Tibor – ospitalierul Ordinului Suveran al Cavalerilor din România, excelenţa sa domnul Franz Alfred Graf Hartig – ambasador al Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta în România) şi alte ţări din Europa, reprezentanți ai Serviciilor de Ajutor Maltez din Germania, Austria, Italia, Ungaria, Albania, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi centrale, reprezentanţi ai mediului de afaceri din România, diplomaţi, reprezentanţi din întreaga ţară ai Serviciului de ajutor Maltez în România.

Cu prilejul acestui moment deosebit, doamna Barla Zsuzsa afirmă următoarele: „Rezultatele obţinute şi experienţa dobândită în cursul anilor ne conferă încredere, curaj şi puterea de a merge mai departe. Doresc să mulţumesc în numele sutelor de mii de beneficiari tuturor acelora care de-a lungul anilor au crezut în cauza noastră şi ne-au ajutat să ducem mai departe deviza „Păstrarea credinţei şi ajutorarea nevoiaşilor”

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează