Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Instalația de lumină Museum of the Moon, din cadrul Lights On, va fi indisponibilă joi și vineri, 3-4 decembrie

0

În a 7-a zi a Lights On, ca urmare a prognozei meteo pentru azi și mâine (3 și 4 decembrie), care include pentru municipiul Cluj-Napoca vânt preconizat să bată cu viteze de peste 17 km pe oră, reprezentanții Asociației Daisler, organizatorul Lights On Romania, împreună cu tehnicienii și artistul Luke Jerram, au luat decizia de a demonta temporar instalația Museum of the Moon, expusă până acum în Piațeta Jean Calvin (strada Mihail Kogălniceanu).

Instalația va fi din nou disponibilă publicului pe măsură ce prognoza meteo se va schimba. Museum of the Moon e o construcție ușoară care reacționează similar unei vele atunci când vântul bate cu intensitate crescută, existând riscul de a pune în pericol structura de ancorare dar și vizitatorii săi.

Măsura e una cu caracter preventiv, bazată pe discuții intense între organizatorii Lights On Romania, creatorul instalației, tehnicieni și asiguratorul Lights On Romania, astfel încât să fie diminuat orice risc.

Mulțumim pentru înțelegerea de care nădăjduim că avem parte și vă vom ține la curent cu evoluția expoziției.

Museum of the Moon este o instalație

creată de Luke Jerram

susținută de ENEL România

Între timp, toate celelalte instalații sunt în continuare disponibile publicului larg, nefiind afectate de prognoza meteo. Iar cu această ocazie, readucem în atenție regulile de vizitare:

poartă mască, neapărat corect (să acopere și nasul, și gura);

păstrează distanța (minimă de doi metri între persoane);

încearcă să nu petreci foarte mult timp în fața unei instalații, astfel încât să nu se creeze aglomerație. Încearcă, știm că o să reușești.

Iar dacă nu te simți bine, te rugăm, pentru binele tău și al nostru, al tuturor, rămâi acasă. Ai grijă de tine. Îți mulțumim.

Vă amintim faptul că Lights On este un festival de light-art aflat la cea de-a treia ediție, denumită Solitude Edition, ediție care a început în 27 noiembrie și va ține până duminică, 6 decembrie.

Toate, dar absolut toate, instalațiile sunt de găsit afară, în aer liber, în spații deschise, astfel:

MI-E DOR DE TINE & ȘI MIE, artworks by Asociația Daisler și Adi Bălan, powered by BCR – podul Elisabeta;

Cerebrum, artwork by 6th Sense Interiors și Adi Bălan, powered by Endava – zona grupului statuar Școala Ardeleană (strada Mihail Kogălniceanu);

Tunelul – artwork by Asociația Daisler și Silviu Ciora, powered by Betfair Romania Development – Bulevardul Eroilor (înspre Cinema Victoria);

Breathe, artwork by Circus Lumineszenz (Austria), powered by SYKES Romania – Parcul Central Simion Bărnuțiu, pe aleea de lângă clădirea Universității de Artă și Design, spre Splaiul Independenței;

Social Sparkles, artwork by Studio Toer (Olanda), powered by Daisler Print House – Parcul Central Simion Bărnuțiu, pe aleea de lângă clădirea Universității de Artă și Design;

Oumua, artwork by Circus Lumineszenz (Austria), powered by Wolfpack Digital – Bulevardul Eroilor;

TE AȘTEPT, artwork by Asociația Daisler și Adi Bălan, powered by BCR – clinica Ginecologie 1 din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj.

De conștientizat și avut în vedere este faptul că TE AȘTEPT este amplasată într-un spațiu privat, deci accesul public nu este posibil. Așadar, vă rugăm să respectăm spațiul și oamenii de acolo.

Lights On este creat de Asociația Daisler, iar din acest an, face parte din celebra International Lights Festivals Organization (ILO), fiind partener cu festivaluri de lumină de prestigiu din zona Europei precum Staro Night Riga, Light Night Leeds, Fete des Lumiere Lyon, Canary Wharf Winter Lights sau Glow Eindhoven. Totodată, este unul dintre puținele festivaluri din Europa care au loc în acest an, din cauza pandemiei.

Mulțumiri, din nou, sponsorilor fără de care Lights On n-ar fi văzut anul acesta lumina zilei: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Visit Cluj, Enel, Endava, BCR, Daisler Print House, Caralux, Betfair Development, Wolfpack Digital, Accesa, Sykes, Mercator Medical, Rondocarton, Forumul Cultural Austriac.

Totodată, mulțumiri și partenerilor media: Actual de Cluj, cluj.com, clujlife.com, EBS Radio, Euromedia, IQads, Modernism, Pressone, Radio România Cultural, Kiss FM, România Pozitivă și Urban.ro.

Toate informațiile de interes sunt de găsit pe

website: https://lightsonromania.com/,

Facebook: https://www.facebook.com/lightsonromania

și Instagram: https://www.instagram.com/lightsonromania/?hl=ro.

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.