Habitat for Humanity Cluj în parteneriat cu Cora lansează campania de strângere de fonduri „Tu donezi la casă, ei ajung acasă!”

0

Tu donezi la casă, ei ajung acasă!

Habitat for Humanity Cluj în parteneriat cu Cora lansează campania de strângere de fonduri „Tu donezi la casă, ei ajung acasă!”. În perioada 30 aprilie – 31 iulie, fiecare client Cora va putea dona la casierie, pentru a susține construcția de locuințe simple, decente și accesibile pentru familii în nevoie.

comunitate HFH Cluj, bld. Muncii

Donațiile strânse vor fi direcționate către construcția a două locuințe din cele 15, pe care Habitat for Humanity Cluj le va construi în următorul an la Jucu. Astfel, persoanele care își fac cumpărăturile de zi cu zi vor avea ocazia să afle mai multe despre nevoia de locuire din Cluj și să ajute familii care locuiesc în spații prea mici, fără utilități sau locuințe fără izolație corespunzătoare.

„Apreciem foarte mult deschiderea Cora față de cauza noastră, aceea de a asigura fiecărei persoane un loc decent unde să locuiască. În Cluj-Napoca, mai există familii de patru persoane care locuiesc în 17 mp, unde te lovești de mobilă sau de o altă persoană la fiecare mișcare sau familii care nu au o baie adecvată în casă și aleg să își pună o cadă într-un colț, ascunsă după o ușă. Împreună cu toate persoanele care vor dona către organizația noastră, vom putea asista astfel de familii și le vom putea împlini cel mai mare vis: acela de a ajunge acasă. Invităm toți clienții Cora să participe la evenimentele campaniei și să afle mai multe despre cum pot contribui la un viitor mai bun pentru familii în nevoie”, explică Ionuț Sâmpetrean, directorul executiv Habitat for Humanity Cluj.

Angajații Cora se vor implica direct în campanie pentru a încuraja donațiile, întrebându-i pe clienți la casierie dacă doresc să contribuie la cauza Habitat for Humanity Cluj. Mai mult, vor participa la construcția locuințelor ca voluntari, lucrând cot la cot cu familii partenere Habitat for Humanity Cluj la ridicarea caselor.

În timpul campaniei, orice persoană interesată va putea participa la unul din evenimentele planificate pentru a cunoaște mai bine Habitat for Humanity Cluj și pentru a afla mai multe despre activitatea organizației. Pe toată durata campaniei, va exista în incinta Cora o expoziție, care va prezenta povestea uneia dintre familiile asistate de Habitat for Humanity Cluj. În plus, persoanele interesate vor mai putea participa la:

–         un eveniment de mini-construcție, sâmbătă, 10 mai 2014

–         lecturi din „Aventurile lui Habarnam” și  „Povestea celor trei purcelusi”, urmate de ateliere de desen, sâmbătă, 24 mai 2014

–         un eveniment de pictat căsuțe de carton, sâmbătă, 28 iunie 2014

Mai multe informații despre evenimente sunt disponibile online, pe www.habitatcluj.ro

Habitat for Humanity Cluj începe anul acesta construcția a 15 locuințe în Jucu. Locuințele se adresează familiilor aflate în nevoie urgentă de locuire, de la doi la cinci membri, care nu ar avea altfel posibilitatea de a avea o locuință decentă. Cele 15 locuințe vor respecta principiul Habitat for Humanity Cluj de a fi simple, decente și accesibile și vor fi construite cu ajutorul voluntarilor locali și internaționali de peste tot din lume.

Despre Habitat for Humanity Cluj

Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei viziune este o lume unde fiecare are o locuință decentă. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 800.000 de locuinţe pentru 4 milioane de persoane din 80 de ţări.

Habitat for Humanity România a asistat, până în acest moment, peste 4.000 de familii, prin programele proprii și prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele Cluj, Bihor, Bacău, Dolj, Argeş, Prahova şi Suceava.

La nivel local, în cei 15 ani de activitate Habitat for Humanity Cluj a asistat 565 de familii, respectiv 1.131 de persoane prin programele de construcții, renovări și reabilitări, prin construirea a 82 de locuințe în 6 comunități și prin renovarea, reabilitarea și izolarea termică a 360 de locuințe. Mai mult, peste 4000 de voluntari locali și internaționali au lucrat pe șantierele Habitat Cluj.

www.habitatcluj.ro.

 

 

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează