Fondul Științescu Țara Făgărașului Ediția I

0

Marți, 20 iunie a.c, Științescu își invită toți prietenii la întâlnirea cu pasionații de științe pe care i-a cunoscut în prima ediție care s-a desfășurat în Țara Făgărașului în perioada 2016-2017.

unnamed
Începând cu ora 17:00, timp de două ore, ne întâlnim în Cetatea Făgărașului, cu echipele de proiecte care au arătat anul acesta frumusețea științelor exacte.

Din anul 2016, de când am început să explorăm prin joacă și experiment, ramurile STEM (științe, tehnologie, inginerie, matematică), am finanțat 10 proiecte în valoare totală de 84 000 lei.

S-au organizat ateliere de biologie, de restaurare, au avut loc spectacole de științe, s-au jucat cu roboții, s-a implementat o stație meteo, un solar, s-au realizat filme documentare, scanări 3D și astfel elevii au descoperit aplicabilitatea științelor dincolo de formulele învățate pe de rost. Elevi, studenți, profesori, specialiști pasionați de științe și oameni dedicați, cu toții au petrecut peste 1900 de ore derulând activități de voluntariat, ca elevii din Țara Făgărașului să se apropie de științe prin practică.

Marți, 20 iunie 2017, ne întâlnim cu coordonatorii proiectelor, elevii implicați, sponsorii și finanțatorii, părinții și reprezentanți media, cu oamenii care cred în Științescu Țara Făgărașului.

Programul evenimentului:
17-17.15 Primire invitați.
17.15-17.30  Prezentare generală Fondul Științescu – ce este, de ce este și încotro se îndreaptă?
17.30-18.00 Cele 10 proiecte vor prezenta o parte din activitățiile proiectului, experimentele, rezultatele
18.00-19.00  Discuții libere, sesiune de întrebări, ne jucăm cu roboții, încercăm experimentele.

Facebook

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează