Flori aidoma cu cele din Retezat

0

Asociația Rangerilor din România (ARR) în parteneriat cu Administrația Parcului Național Retezat (APNR) organizează ateliere de lucru pentru crearea, din luturi polimerice, unor specii de flori,  care să imite cât mai fidel florile ocrotite din Retezat.

parcul national retezat

Despre motivul pentru care se vor crea replici ale plantelor din Retezat, Claudia Dănău, biolog la Parcul Național Retezat, ne spune ”Vrem să oferim o alternativă turiștilor care țin morțiș să rupă flori din Retezat, pentru a le păstra ca amintire. Pe lângă faptul că e interzis de lege, odată rupte, florile scoase din mediul lor, se ofilesc foarte repede. Dacă vor o amintire care să dureze, e mai bine să o ia sub formă de fotografii sau să cumpere de la localnici o replică a plantelor ocrotite de lege.”

La atelierele de lucru s-au înscris localnici din comunele Sălașu de Sus și Râu de Mori. Primul atelier are loc sâmbătă, 21 iunie, la Centrul de vizitare Nucșoara, unde se află și sediul Administrației Parcului Național Retezat. Al doilea atelier va avea loc în Ostrovel, comuna Râu de Mori la o săptămână după primul.
Florile vor fi lucrate de mână, petală cu petală, iar apoi vor fi fixate pe suporturi de podoabe: pandantive, broșe, brățări, cercei. Am făcut probe cu câteva specii frumos colorate, care arată foarte bine dacă sunt expuse în rame de lemn și au înscrisă denumirea științifică.

”Prin aceasta acțiune atingem două obiective importante din cadrul proiectului Conviețuire durabilă om-natură în Retezat N și comunitățile limitrofe: contribuim la descreșterea presiunii antropice asupra florei din parcul național și punem bazele unei noi surse de venit pentru comunități. Proiectul care are ca scop dezvoltarea durabilă, este finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, cu suma de 128035 de euro” spune Mihai Gligan,  președintele ARR .

narcisebrazi

Granturile SEE (EEA)

Prin granturile SEE, Islanda, Liechenstein și Norvegia contribuie la reducerea discrepanțelor sociale și economice și la întărirea relațiilor bilaterale între țările beneficiare din Europa. Principalele arii de suport sunt protecția mediului și schimbările climatice, cercetare și școlarizare, societatea civilă, sănătate și tineret, egalitatea de gen, justiția și moștenirea culturală.

Pentru informații oficiale  despre granturile SEE și norvegiene, accesați www.eeagrants.org;
Pentru informații oficiale  despre Fondul ONG- România, accesați www.fondong.fdsc.ro

Pentru informații despre Fundația pentru Parteneriat Miercurea Ciuc, accesați: www.repf.ro

Asociația Rangerilor din România, înființată în 1996, este o organizație neguvernamentală, apolitică, a cărei scop este conservarea și utilizarea durabilă a capitalului natural al României, în cadrul rețelei de arii protejate.  www.ranger.rowww.facebook.com/rangeriidinromania.arr.
###

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează