Filmul Sibiu 825 va deschide oficial Astra Film Festival 2017

0

Filmul Sibiu 825, în regia lui Dumitru Budrala, va avea premiera oficială în 16 octombrie, punctând deschiderea ediției a 24a a Astra Film Festival.  Proiecția va avea loc luni, in cadrul Galei de Deschidere a Astra Film Festival cu începere la ora 19:00.

Documentarul  este o cronică emoționantă a Sibiului, care înaintează prin timp, radiografiind momentele înfloritoare, dar și pe cele de mare cumpănă pe care le-a traversat orașul de pe Cibin, de la începuturi până în prezent,  de-a lungul celor 9 secole de evoluție.

Situat istoric în puctul de intersecție a nordului cu sudul și a Occidentului cu Orientul, orașul a fost  atacat de nenumărate ori, dar niciodată cucerit. Asalturile tătarilor sau ale  turcilor, ciuma care i-a decimat populația, nu au reușit să distrugă spiritul orașului, care a supraviețuit de fiecare dată. Denumit Cibiunium, Nagyszeben sau Hermannstadt, Sibiul a devenit de-a lungul istoriei sale intense, pentru diferite perioade de timp, un oraș puternic și prosper, centrul comercial, religios, militar, administrativ și cultural al Transilvaniei.

Cadrele aeriene ale munților care împrejmuiesc orașul, ale satelor pitorești din marginime, ale bisericilor fortificate, unde se retragea tot satul în caz de atac, imagini  cu străduțele cochete și pasajele misterioase din orașul de sus, cu acoperișurile cu guri de aerisire ca niște ochi care veghează, se combină perfect cu fragmente de muzică clasică și cu povestea narată a orașului și construiesc o experiență cinematografică remarcabilă, o metamorfoză audio-vizuală a Sibiului.

„Am încercat să cuprind în acest film felii din istoria Sibiului, un oraș care a ținut mereu pasul cu istoria sau, uneori, a luat-o înaintea ei. Am încercat să redau o experiență urbană transilvăneană, povestea unică, frumoasă și dramatică în egală măsură, cu etape înfloritoare sau nefaste, în care spiritul european al orașului a dăinuit peste 9 secole și a inspirat ceea ce vedem azi, un centru cultural și turistic, un punct de întâlnire al culturilor și al civilizațiilor din toată lumea”, a declarat Dumitru Budrala, regizorul filmului.

SIBIU 825 este un proiect cofinanțat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu. Filmul este produs de Fundația Astra Film și coprodus de CNM Astra.

Dumitru Budrala este regizor și doctor în antropologie vizuală, autor de filme antropologice și documentare, de cărți și articole de specialitate. A fondat în 1993 Festivalul Astra Film, un proiect pionier în această regiune a mapamondului, devenit între timp unul dintre cele mai reprezentative evenimente pentru profesioniștii din industria cinematografică, pentru academicieni și cinefili.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează