Filme de referință din Europa Centrală, în afara competiției MECEFF 2012

0

Similar programului primei ediții, pe lângă competiția oficială ce reunește șapte filme, toate câştigătoare ale Premiilor naționale anuale acordate de fiecare dintre țările participante Cehia, Slovacia, Austria, Ungaria, România, Polonia şi Slovenia, cea de-a doua ediţie MECEFF – Mediaş Central European Film Festival va oferi publicului spectator o serie „bonus” de producții din același spațiu geografic, filme selecționate în cele mai importante evenimente de profil din Europa și nu numai.

Izlet, regia Nejc Gazvoda, din Slovenia, spune povestea a trei buni prieteni, Ziva, Andrej si Gregor: Gregor este pe cale să plece în Afganistan, Ziva urmează să își continue studiile în străinătate, iar Andrej este homosexual. Cei trei se pregătesc pentru ultima vacanță împreună…  Lansat în premieră mondială la Sarajevo, acest delicat coming-of-age a fost prezentat în cadrul unor festivaluri precum cele de la Hamburg, Varșovia, Montpellier, Arras,  Zagreb, Vilnius sau Sao Paolo. Tot din Slovenia vine și filmul lui Janez Burger, Circus Fantasticus. Cu o premisă cel puțin incitantă (un bărbat a cărui soție a fost ucisă de o grenadă, locuiește cu copiii săi într-o casă pe jumătate demolată, în mijlocul unui câmp, așteptând constant un alt atac), Circus Fantasticus a făcut și el turul de onoare al festivalurilor (Rotterdam, Goteborg, Melbourne, Tokyo). Ambele filme sunt prezentate în premieră în România.

Tot în cadrul MECEFF 2012, Cehia va fi prezentă cu o proiecție cu totul specială – Leaving, unicul film regizat de Václav Havel, o comedie dulce-amară despre un cancelar care urmează să fie demis din funcţie după foarte mulţi ani de serviciu în slujba ţării. Adaptare a piesei omonime, publicată de Havel în 2007, Leaving a fost lansat în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Moscova, ediţia 2011.

Continuând periplul central european, Polonia propune două titluri în premieră românească: Fear of Falling, al lui Bartosz Konopka, povestea unui tânăr plecat din provincie pentru a face carieră la oraș, dar care trebuie să revină acasă pentru a-și ajuta tatăl cu probleme psihice, și  North from Calabria, al lui Marcin Sauter, o încercare de a crea un loc, un oraș în care este ușor să trăiești, în care oamenii se cunosc, își iartă greșelile, se întâlnesc săa vorbească și nu vor decât să fie doar sa fie împreună.

O nouă premieră românească vine și din Slovacia – The Corpse Must Die, în regia lui Jozef Paštéka, o comedie contemporană ai cărei protagoniști sunt conectați între ele prin profesii și familii și-ale căror vieți sunt date peste cap de o serie de evenimente neașteptate…

În fine, seria de filme bonus din Europa Centrală este încheiată de nu mai puțin de trei producții din țara vecină, Ungaria: 1, The  Unburied  Man și Tranquility.Selecționat în cadrul celor mai importante festivaluri de film fantastic ale lumii – Bruxelles, Fantasporto și Sitges – și inspirat de culegerea de eseuri a lui Stanislaw Lem Biblioteca secolului al XXI-lea, filmul lui Pater Sparrow, 1, are drept protagonist o carte, ale cărei mii și mii de copii umplu în mod misterios și până la refuz o librărie renumită pentru operele sale rare. Ciudata carte nu pare a avea un autor sau un editor şi descrie ce se întâmplă în întreaga umanitate, în timpul unui minut. Desigur, poliția intră pe fir… The Unburied Man, al Mártei Mészáros, se axează pe personalitatea lui Imre Nagy, primul lider comunist ce a devinit simbolul unei revoluţii naţionale și care a abrogat Tratatul de la Varşovia şi a pledat pentru democraţia bazată pe un sistem de partide pluralist. După cum menționam mai sus, cel de-al treilea film maghiar prezentat la MECEFF 2012 în afara competiției este Tranquility, al lui Róbert Alföldi, povestea unui autor ce se luptă cu disperare să își trăiască propria viaţă și să scape de posesivitatea mamei maniaco-depresive.

Cea de-a doua ediţie MECEFF – Mediaş Central European Film Festival, organizat de Ecran Cinema Management, Primaria Medias, CNC, Regiunea Tarnavelor și Ministerul Culturii și, totodată, unicul festival din România consacrat cinematografiilor ţărilor vecine din aşa-zisul perimetru al „Europei Centrale”, va avea loc la Mediaș, județul Sibiu, în perioada 2-8 septembrie.

Website: www.meceff.ro

Facebook: www.facebook.com/#!/MeCEFF

Parteneri media: Cinemagia, Mediaș News, CinemaRx.ro, Radio Ring, Monitorul de Mediaș, Liternet, Cinefan, Film Reporter, Blog de cinema, România Pozitivă.

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează