Fii și tu un Moș Crăciun și dăruiește un zâmbet la CLUJ!

0

Fii și tu un Moș Crăciun și dăruiește un zâmbet!  

O campanie realizată de Q Smile în parteneriat cu ASM ce își propune să aducă un strop de speranță în prag de sărbătoare.

În luna cadourilor, echipa Q Smile și ASM vă invită să dăruiți bucurie și să aduceți zâmbetul pe chipul celor dragi vouă, să fiți mai buni și să fiți alături de cei care au zâmbit mai puțin.

 

„Fii și tu un Moș Crăciun și dăruiește un zâmbet!” este un proiect în cadrul căruia se urmărește strângerea de fonduri caritabile pentru a veni în ajutorul unei studente a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, diagnosticată cu o formă rară de cancer. În cadrul evenimentului, membrii ASM vor realiza ornamente de Crăciun personalizate, pe care doritorii le pot achiziționa în schimbul unei donații pentru cauza mai sus menționată. Totodată la standul ASM vă așteapta mascota Q Smile – șoricelul Kiț, care vrea să se împrietenească cu toți copii, de aceea premiem fiecare poză cu șoricelul prin înscrierea într-o tombolă surpriză.

„Fii și tu un Moș Crăciun și dăruiește un zâmbet” se va desfășura între 10 și 14 decembrie, când ornamentele vor fi disponibile la standurile special amenajate din FSEGA: zilnic între 10.00 și 16.30 și  din Iulius Mall zilnic între 17.00 și 21.00. Echipa Q Smile și-a propus să dea startul acțiunilor ce aduc zâmbet, de aceea șoricelul Kiț vă așteaptă cu colinde, dulciuri și ornamentevineri  14 decembrieîntre orele 15.00-19.00 la sediul clinicii, din Baba Novac, nr. 22, când pentru fiecare glob personalizat ales de dvs., clinica va dona cazului 5 Ron.

Evenimentul este organizat de Clinica Q Smile și Asociația Studenților secției de Marketing, cu sprijinul: Evenimente în Cluj, Thevents, ClujLife, România Pozitivă și Partytude.

Clinica Q Smile este singura din Transilvania care oferă tratamente endodontice și protetice sub microscopul Zeiss, stomatologie pediatrică și inhalosedare (care permite tratamentul afecțiunilor odontale, carii, pulpite chiar și la persoane cu deficite psihice și motorii și anxietate mărită), protetică dentară computerizată CAD-CAM cu tehnologia CEREC (de la Sirona, care permite realizarea de inlay-uri și coroane ceramice într-o singură zi), albirea dentară cu lampa Zoom (în doar 30 de minute).

ASM – Asociația Studenților de Marketing, este una dintre cele mai longevive organizații ale mediului universitar clujean ce își propune să vină în ajutorul tinerilor studenți pasionați de marketing, oferind numeroase oportunități de dezvoltare și formare.

Prin această campanie vă invităm să dăruim zâmbet împreună, vă invităm să fim mai buni!

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează