Festivalul SoNoRo se joacă de-a HIDE&SEEK în Cluj-Napoca

0

Jocul de-a HIDE&SEEK, propus de cea de-a XII-a ediție a Festivalului SoNoRo, ajunge săptămâna aceasta în Cluj-Napoca. Pentru perioada 9-12 noiembrie, Festivalul propune patru concerte în care muzica clasică va fi punctată de artă vizuală, într-un concert-experiment la Casa Boema, și de întâlniri cu artiștii, în cadrul deja tradiționalului Salon Muzical de la Banca Națională a României. Celelate spații ce vor găzdui concertele SoNoRo sunt Biserica Reformată Calvină și sala Sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai.

Joi, 9 noiembrie, în mansarda Casei Boema, va avea loc concertul Wear your other Side: Dr. Jekyll or Mr. Hyde?, unde participanților li se cere să-și lase acasă orice preconcepție despre muzica de cameră și să-și etaleze “the other side” printr-un dress code pe măsură. Programul muzical cuprinde lucrări de Anton Arensky, Johann Sebastian Bach și Ludwig van Beethoven. Muzica va fi punctată prin proiecția instalației video Inverso Mundus, realizată de artiștii de origine rusă AES+F, ale căror lucrări au fost prezente la Bienala de Artă de la Veneția în 2007, respectiv în 2009. AES+F este reprezentant în România de Galeria MOBIUS, București.

Vineri, 10 noiembrie, Banca Națională a României, sucursala Cluj, va găzdui o întâlnire inedită între muzicieni și public, în cadrul Salonului Muzical Home Alone. Programul va cuprinde lucrări de Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven, Reinhold Glière, Béla Bartók, Franz Schubert și Edward Elgar. Incursiunea muzicală va fi completată de istorisiri personale ale muzicienilor și detalii despre fiecare lucrare, povestea din spatele muzicii având darul de a releva fațete nebănuite și de a îmbogăți experiența ascultării.

Muzicienii sunt ființe solitare. Cele câteva minute de interacțiune cu publicul au în spate ore nesfârșite de studiu în liniștea casei. De aceea prețuim nespus aceste întâlniri și dorim să stabilim un dialog cu publicul nostru. Ne bucurăm că ideea de a organiza un salon muzical, care să prilejuiască această întâlnire a fost bine primită în Cluj și a devenit deja o tradiție pe care o așteptăm cu nerăbdare, declară Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo.

Accesul la acest concert este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: mariaclara@sonoro.ro sau 0741.190.470.

Sâmbătă, 11 noiembrie, registrul se schimbă în direcția unei coborâri profude în meditație și ridicare prin exaltare spirituală. În Biserica Reformată Calvină va avea loc concertul “Labyrinth x 30”, o interpretare a Variațiunilor Goldberg, de Johann Sebastian Bach, în aranjament pentru vioară, violă și violoncel de Dmitry Sitkovetsky. Intrarea la acest concert este liberă.

Duminică, 12 noiembrie, Festivalul SoNoRo se va încheia în Cluj-Napoca cu un concert extraordinar în Sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai. Programul concertului “Tema con Variazioni” cuprinde lucrări de Edward Elgar, Ralph Vaughan Williams și Franz Schubert. Concertul va fi susținut de muzicienii Diana Ketler (pian), Daniel Rowland (vioară), Max Baillie (vioară și violă), Răzvan Popovici (violă), Justus Grimm (violoncel) și Zoran Markovic (contrabas).

Mai multe detalii pe www.sonoro.ro

Biletele pentru concertele Festivalului SoNoRo pot fi achiziționate de pe site-ul Eventim (www.eventim.ro) și de la casele de bilete ale sălilor de concert.

Wear your other Side: Dr. Jekyll or Mr. Hyde?

Joi, 9 noiembrie, ora 19:00, Casa Boema, Str. Iuliu Maniu, nr. 34.

Instalație video și lucrări de Anton Arensky, Johann Sebastian Bach și Ludwig van Beethoven / Dress code: Dr. Jekyll or Mr. Hyde?

Accesul se face pe bază de bilet.

Home Alone – Salon Muzical Cluj

Vineri, 10 noiembrie, ora 19:00, Banca Națională a României, sucursala Cluj, Piața Unirii, nr. 7.

Meet the artists: conversații cu muzicienii SoNoRo și lucrări de Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven, Reinhold Glière, Béla Bartók, Franz Schubert și Edward Elgar

Accesul se face prin prezentarea actului de identitate și în baza listei în care să fie menționate numele și CNP-ul persoanei. Îi rugăm pe toți participanții la acest concert să ne trimită aceste date până la data de 8 octombrie, la mariaclara@sonoro.ro.

Labyrinth x 30

Sâmbătă, 11 noiembrie, ora 19:00, Biserica Reformată Calvină, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 21

Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Variațiunile Goldberg, BWV 988, în aranjament pentru vioară, viola și violoncel de Dmitry Sitkovetsky

Intrarea liberă.

Tema con Variazioni

Duminică, 12 noiembrie, ora 19:00, Universitatea Babeș-Bolyai, Sala Auditorium Maximum, Str. Kogălniceanu, nr. 1, Cluj-Napoca.

Edward Elgar (1857-1934) – “Chanson de Nuit” și “Chanson de Matin” pentru vioară și pian, op. 15
Edward Elgar (1857-1934) – “Nimrod” din “Variațiunile Enigma” pentru pian solo, op.36
Ralph Vaughan Williams (1872-1958) – Cvintet cu pian în do minor pentru pian, vioară, violă, violoncel și contrabas

Franz Schubert (1797-1828) – Cvintet cu pian în la major, D.667 pentru pian, vioară, violă, violoncel și contrabas, “Păstrăvul”

Accesul se face pe bază de bilet.

***

Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (12 ani), SoNoRo-Inteferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni (11 ani), SoNoRo On Tour (10 ani), SoNoRo Arezzo (7 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (5 ani).

SoNoRo este membru al European Festivals Association.

Festival prezentat de: Raiffeisen Bank

Sponsori principal: E.ON România, BMW Group Romania, RomCapital Invest

Parteneri principali: Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român.

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale

Sponsori: UPC, IQOS, Leroy și Asociații, Ciga Energy, ICCO, Clinica Alcor, FAN Courier,

UNIQA Asigurari – Asigurator oficial al Festivalului.

Parteneri: Vitrina Advertising, Universitatea Babeș-Bolyai, Filarmonica de Stat Transilvania, Murmur, Golden Tulip, Via, DaPiano, Boema, Mobius, Branea.ro, Avincis, Illy, SoNoRo Events, Asociația Culturală Cultart, SoNoRo Records,

Parteneri media: TVR Cluj, Radio România Cluj, InfoTrafic, I love Cluj, Transilvania Reporter, Monitorul de Cluj, Actual de Cluj, Buna ziua Cluj, RFI România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Evenimentul Zilei, Capital, Harper’s Bazaar, Casa Lux, The Art of Living, Şapte Seri, Forbes România, Forbes Life, Igloo Media, The Institute, Celsius, Arte si Meserii, Arhitext, Zeppelin, Arhitectura, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Revista Accente, Hotnews, Designist.ro, Festivalier.ro, Life.ro, BeWhere.ro, Metropotam.ro, EVZMonden.ro, LiterNet.ro, Orasulm.eu, Feeder.ro, Posterscope, BlitzTV.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează