Fațada secundară a Palatului Brukenthal va fi reabilitată, cu sprijinul Fundației Michael Schmidt și al Parohiei Evanghelice C.A. Sibiu

0

Lucrările de reabilitare a fațadei secundare a Palatului Brukenthal din Sibiu au fost demarate, datorită sprijinului acordat de Fundația Michael Schmidt și de Parohia Evanghelică C.A. Sibiu, valoarea fondurilor direcționate de ambele organizații însumând 40.000 euro, astfel: Fundația Michael Schmidt a contribuit cu 10.000 euro, iar Parohia Evanghelică C.A din Sibiu cu 30.000 euro.

Lucrările vor fi finalizate în mai puțin de 4 luni astfel că, turiștii care ajung în zonă se vor putea bucura de o fațadă reconsolidată când vor dori să viziteze singurul ansamblu baroc din România.

Ne bucurăm că am putut sprijini un proiect atât de frumos și cu o însemnătate atât de mare pentru patrimoniul cultural, nu doar al Sibiului, ci și al țării. Sperăm ca exemplul nostru să fie urmat și de alte organizații sau companii care pot contribui ca lucrurile de valoare din România să se păstreze pentru generațiile viitoare.” a declarat Michael Schmidt, președintele Fundației Michael Schmidt.

Fundația Michael Schmidt se implică activ, de peste 5 ani, în conservarea patrimoniului cultural din satele săsești din Transilvania, astfel că, acest proiect vine ca o continuare naturală a obiectivului principal al fundației: acela de a transmite generațiilor viitoare moștenirea săsească. Valoarea contribuției fundației la proiectul de față este de 10.000 euro, însă implicarea acesteia va continua.

Președintele Fundației Michael Schmidt a mai menționat că se va implica și în ceea ce privește obținerea finanțării necesare pentru a acoperi costurile de proiectare a unuia dintre cele două portaluri, urmând să demareze acțiunile necesare pentru identificarea unui partener potrivit pentru proiect.

Principalele lucrări ce trebuie demarate în continuare sunt: restaurarea structurilor și elementelor arhitectonice din piatră (portalul de la fațada, portalul cu atlanți dintre curțile interioare, soclul din piatră din curtea interioara, incadramentele ferestrelor și lucarnelor), lucrări pentru care se estimează că vor fi nevoie de aproximativ 200.000 euro.

Despre Palatul Brukenthal

În anul 2006, la inițiativa Parohiei Evanghelice C.A. Sibiu, inițiativă susținută de Muzeul Brukenthal, precum si cu sprijinul arhitectului și istoricului de artă Hermann Fabini, a fost obținuta finanțărea pentru reabilitarea fațadei Palatului din Piața Mare, datorita contributiei Fundației Sașilor Transilvăneni. Costurile pentru reabilitarea acestei fațade au ajuns la aproximativ 110.000 $, aceasta fiind una dintre cele mai ample lucrări de restaurare întreprinse până acum în Palatul Brukenthal.

Datorită importanței sale, Palatul Brukenthal este clasificat ca fiind un monument istoric de clasa A, acesta fiind și motivul pentru care, în anul 2015, Muzeul Național Brukenthal a desfășurat o campanie de conștientizare privind necesitatea lucrărilor de restaurare în Palatul Brukenthal, a cărei petiție a fost semnată de 17.520 persoane. Palatul Brukenthal este proprietatea Parohiei Evanghelice, aceasta fiind activ implicată și dedicată în ceea ce privește lucrarile de reabilitare si consolidare ale cladirii.

Pentru ca turiștii și locuitorii Sibiului să se bucure de Palatul Brukenthal, Parohia Evanghelică C.A. din Sibiu, pune la dispoziție Muzeului, clădirea în mod gratuit, printr-un contract de comodat, neavând niciun beneficiu material și nici obligația să finanțeze lucrările de reabilitare sau de administrare ale clădirii.

Despre Fundația Michael Schmidt

Fundația Michael Schmidt are ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum și dezvoltarea de proiecte educaționale pentru promovarea limbii germane în România. Fundația a fost înființată în 2010, iar, până în acest moment, a implementat numeroase proiecte în Țara Ovăzului și nu numai, cel mai cunoscut fiind evenimentul cultural Săptămâna Haferland. Acest eveniment își propune să promoveze cultura săsească din Transilvania și strânge în fiecare an mii de sași întorși acasă, precum și turiști.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează