FânFest anunţă zeci de evenimente la Roşia Montană între 15 şi 18 august

0

Aflat la cea de-a doua ediţie, Forumul Social de Activism din cadrul FânFest continuă să aducă la Roşia Montană  activişti, studenţi, ţărani, ONG-uri grassroots sau membri ai unor mişcări şi grupuri informale din întreaga lume. Fie că se opun şi rezistă în faţa proiectelor distructive de exploatare sau chestionează şi expun neajunsurile sistemelor de guvernare actuale şi chiar iniţiază alternative orientate către nevoile reale ale oamenilor şi mediului, experienţele sunt nenumărate şi valoroase pentru o acţiune colectivă în sprijinul justiţiei de mediu şi sociale. Printre temele acestei ediţii a forumului enumerăm: alternative de dezvoltare, grupuri grassroots, campanii şi mişcări sociale, patrimoniu cultural, campanii împotriva mineritului cu cianuri.

Ca în fiecare an, şi la această ediţie FânFest am pregătit o selecţie de filme documentare care aduc în actualitate probleme stringente ale lumii contemporane. Mineritul cu cianuri, gazele de şist, reciclarea gunoaielor şi transformarea prin artă, mişcarea occupy – sunt doar câteva dintre temele abordate în cadrul secţiunii de film, care vor putea fi apoi dezbătute în discuţiile de după proiecţii, împreună cu regizorii şi invitaţii prezenţi.

fanfest 2013

Anul acesta ne-am propus, ca şi în celelalte ediţii, să ne concentrăm pe literatura românească de-acum, cea care se scrie bine, deştept, ironic sau genial, în cărţi, pe bloguri sau pe pereţi tocmai pentru că ştim ce bine le şade cărţilor în mijlocul munţilor şi pentru că FânFest este menit să lupte prin cultură pentru natură. Astfel veţi (re)cunoaşte autori care-şi dau scrisul lumii pe care o vor mai bună, mai sănătoasă-n gândire, mai pură şi mai plină de visuri. Preţ de trei zile, la FânFest vom citi, vom asculta şi vom scrie alaturi de Orlando Balaş, Mihai Goţiu, Gabriel Bota, Petra Balu, Oana Maria Zaharia şi ?tefan, Marcel Vişa, iar la sfârşitul festivalului toate aceste cuvinte le vom aşeza într-o poveste de la Roşia Montană.

Pentru că o imagine face cât o mie de cuvinte, vă arătăm, ca la fiecare ediţie FânFest, Roşia Montană în fotografii. Expoziţiile din acest an încearcă să surprindă peisajul uluitor al Apusenilor, monumentele nepreţuite din Roşia, dar şi activitatea celor implicaţi în efortul de a păstra totul aşa cum este, oprind distrugerea unui sit istoric, natural şi cultural pe care avem datoria să îl lăsăm celor care vin după noi. Nu mai puţin de cinci expoziţii vor fi găzduite de diferite locaţii inedite din Roşia Montană.

De asemenea, în cadrul festivalului participanţii pot asista la o serie de ateliere demonstrative care se vor desfăşura prin Programul Adoptă o Casă. Aceste ateliere vor beneficia de participarea meşterilor locali şi se vor axa pe revitalizarea unor meşteşuguri tradiţionale ca realizarea şindrilei, zidării de mortar de var, zidării seci (mauri), tencuieli cu mortar de var.

Din experienţa anilor trecuţi, ştim că unul din cele mai importante motive pentru care foarte mulţi se implică în campania Salvaţi Roşia Montană este acela că ne dorim cu toţii ca şi copiii si nepoţii noştri să o cunoască şi să o iubească, atunci când va veni vremea. Şi în acest an, ca şi în anii trecuţi, ne-am gândit şi la cei mici şi avem plăcerea să anunţăm mai multe activitaţi dedicate celor mai tineri dintre participanţi la această ediţie FânFest. Jocuri, jonglerii, jucării, spectacole, teatru de păpuşi dar şi numeroase ateliere vor avea loc începând cu 15 august la Roşia Montană.

“După succesul ediţiei de anul trecut ne străduim şi în acest an să facem ca Roşia Montană să devină pentru patru zile capitala activismului din România. Am pregătit foarte multe evenimente, vremea se anunţă favorabilă şi începând de joi, 15 august, îi aşteptăm pe toţi cei ce vor să cunoască sau să revadă Roşia Montană într-un cadru festiv” a declarat Călin Caproş, vice-preşedinte Alburnus Maior.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează