Cluj: Evenimentul “Business Ladies Conference” aduce în fața ta femei de 10 care te provoacă să acționezi!

0

A venit momentul să numărăm a 5-a toamnă care vestește evenimentul „Business Ladies Conference” organizat de asociația Business Ladies Club. Experienţele ediţiilor anterioare vor contura şi de această dată un eveniment de calitate, definit prin profesionalism care va avea loc în data de 17 noiembrie la The Office, Cluj Napoca.

Pentru ca în spatele oricărei femei de succes, stă un grup de alte femei puternice care o susțin”, tema abordată în cadrul evenimentului din acest an o definesc „Femei de 10”, modele demne de urmat și poveștile lor de succes care să ne inspire și să ne determine să acționăm în direcția visurilor noastre. Conferința „Business Ladies Conference” pune accent pe faptul că ingredientele oricărei rețete de succes se desprind din interiorul fiecăruia. Astfel că, în interiorul unei femei sensibile, se ascunde cu siguranță o adevărată femeie de succes cu obiective bine definite și determinată să își creeze propriul univers.

Printre speakerii confimaţi se află Bianca Sime, avocat și mediator cu o activitate profesională complexă, care o să ne demonstreze că profesionalismul trebuie să fie un reper în viața noastră. Un alt speaker confirmat este doamna Irina Binder, autoarea cărții Fluturi, un adevărat fenomen editorial aflat în topurile bestsellerurilor care ne va vorbi despre sufletul de scriitoare și inima de femeie. Alături de noi va fi şi doamna Steluța Racolta, director general RSC CONSULTING și fondatorul Școlii de stewardese UNIVERSIFLY, care ne va îndruma pașii spre dezvoltarea afacerii și carierei profesionale dorite. Lista invitaților continuă cu alte doamne de excepție care vor fi anunțate în cel mai scurt timp pe pagina evenimentului.

Iată-ne la o nouă ediţie a proiectului care ne marchează toamna în fiecare an, mai entuziaste, mai active şi mai determinate. În fiecare an încercăm să ne surprindem publicul ţintă prin teme inovative, speakeri deoasebiţi şi alte surpize. Aşa că de această dată, fiind un an mai special, ne-am gândit să definim tema evenimentului: Femei de 10. De ce? Pentru că într-un an al centenarului cinstim credința, ambiția și rațiunea cu care noi, românii, ne-am identificat de 100 de ani încoace sau mai frumos spus, cinstim FEMEIA. Astfel, aducem în faţa participantelor noastre doamne din domenii vaste care s-au remarcat prin determinare, profesionalism şi pasiune. Diversitatea şi ideea că se poate excela în orice domeniu reprezintă inovaţia acestei ediţii.” , a declarat preşedintele asociaţiei, Gabriela Ţepuş.

Managerul de proiect, Alexandra Pasere, a reuşit alături de echipa de organizare să îşi implementeze viziunea asupra evenimentului şi consideră că: Business Ladies Club se află deja la a V-a ediție a evenimentului “Business Ladies Conference”, iar de această dată ne-am propus să aducem în fața publicului nostru doamne de succes. Evenimentul prezintă povești de viață ale unora dintre cele mai împlinite femei, care prin muncă și prin determinare au reușit să clădească cariere de succes. Scopul acestei ediții alături de femei realizate profesional este de a îndruma pașii participantelor noastre, de a sfătui și povesti cum au reușit în împlinirea succesului.”

Așadar Business Ladies Club, lansează invitația pe data de 17 noiembrie la The Office, Cluj-Napoca, la o ediție dedicată succesului feminin, presărat cu multă ambiție, talent și vise mărețe. Îndrăznește să descoperi femeia de 10 din tine și pregătește-te să îți materializezi visele în povești demne de succes!

Înscrierile continuă până pe data de 15 noiembrie 2018 şi se pot face la următorul link:

https://goo.gl/forms/DiEK8PuzVRWKfHo92

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează