Educație media și cinematografică pentru elevii din Sibiu la Astra Film Junior

0

Astra Film Junior 2014, a VI-a ediție, are loc în perioada 6 – 12 octombrie la Sibiu, în cadrul Astra Film Festival 2014. Astra Film Junior, cel mai iubit festival al copiilor din România, este axat pe educație media și cinematografică adresată elevilor de toate vârstele.

Afis Astra Film Junior

Program educativ de top!

Programul Astra Film Junior cuprinde cinci filme de top care se adresează elevilor de școală primară și gimnaziu. Mai mult decât bucuria proiecțiilor pe un ecran de cinema, copiii învață să privească și să descifreze un documentar. Filmele sunt însoțite de materiale didactice și vor fi dezbătute mai apoi la școală împreună cu profesorii participanți.

În premieră în România, va fi proiectat Drumul spre școală – premiul César 2014 pentru cel mai bun documentar. În Kenya, Argentina, India și Maroc, pentru unii copii drumul spre școală reprezintă o provocare zilnică, parcurg chiar și 25 de km pentru a avea acces la educație.

Hai să ne jucăm prezintă felul în care copii din lumea întreagă se joacă și își petrec timpul liber. Hai să dansăm expune frumusețea dansului tradițional din Mexic, Kazakhstan, Israel și Grecia, prin prisma copiilor. În filmul Iubesc muzica, copiii își prezintă instrumentele, muzica și cultura populară specifică țării din care provin. Județul Sibiu. Poarta de sud a Transilvaniei redă obiective și atracții turistice, tradiții locale și repere culturale specifice Sibiului.

Drumul spre scoala_1

Liceeni sibieni învață să facă film!

Între 27 septembrie și 9 octombrie 2014, elevii de liceu din Sibiu învață să facă film documentar grație atelierului Sibiul văzut de liceeni, organizat de Asociația Vira în colaborare cu Astra Film. Cum se raportează tinerii din Sibiu la propriul lor oraș, la problemele comunității sau la poveștile de viață ale oamenilor din jur? Filmele produse vor fi proiectate vineri, 10 octombrie 2014. Elevilor de liceu, dar și studenților li se adresează un masterclass susținut de Liviu Tipuliță despre culisele realizării documentarului de TV în studiourile BBC, unde acesta a realizat mai multe producții în ultimii 10 ani.

O reflexie asupra sistemului educațional

Astra Film Junior va proiecta două filme pentru instruirea profesorilor și a bibliotecarilor școlari. Nenette (regia: Nicolas Philibert – avanpriemera evenimentului Le Mois du film documentaire) și Alfabet (regia: Erwin Wagenhofer) sunt o reflexie critică asupra sistemului educațional actual la nivel global. Ce rol au imaginile și cuvintele în educație? Sunt robotizarea omului și distrugerea creativității și libertății indivuduale consecințe ale sistemului educațional internațional actual bazat pe competiție? Proiecțiile vor fi urmate de discuții pe tema filmului.

Matineu de weekend cu Chaplin!

Cum se vizionau filmele acum 100 de ani? Sâmbătă și duminică, 11 – 12 octombrie, Astra Film Junior invită copiii și părinții la un matineu de weekend cu comedii mute de marcă acompaniate de muzică live. The Fireman și Easy Street, două dintre cele mai îndrăgite filme din repertoriul artistului fenomen Charlie Chaplin, acompaniate la pian de Cari Tibor, vor recrea atmosfera de cinema de la începutul secolului al XX-lea.

”Este o bucurie că Astra Film Junior a devenit un eveniment unde copiii învață distrându-se, unde vin cu mare drag și entuziasm. Mii de elevi din Sibiu și împrejurimi se mobilizează timp de 7 zile să ajungă în sălile de cinema amenajate de Astra Film. Este o responsabilitate, dar și o plăcere să lucrăm la programarea acestui festival îndrăgit, să reușim să selectăm un program de top adresat copiilor de toate vârstele și să-l menținem la standardele educației prin film practicată în Europa. Ceea ce momentan lipsește din curricula oficială a școlilor din România. În ultimii 3 ani, AF Junior a intrat în programul Școala Altfel și a ajuns astfel în 23 de localități din toată țara.”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival.

Participarea se face doar pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile, la numărul de telefon: 0748.487.356 Înscrierile se fac până în data de 1 octombrie 2014, între orele 8 – 16.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează