ECOTIC își extinde operațiunile în Transilvania

0

ECOTIC își extinde operațiunile în Transilvania

Asociația ECOTIC își extinde activitatea în Transilvania cu scopul de a veni în sprijinul cetățenilor și a contribui la colectarea corectă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și de deșeuri de baterii si acumulatori (DBA).

În data de 27 septembrie 2019, Asociația ECOTIC deschide porțile ECOTIC TRANSILVANIA, centru de colectare deșeuri de echipamente electrice și electronice, becuri, lămpi și deșeuri de baterii și acumulatori situat în Comuna Floresti, Strada Vidului nr 1 A.

La evenimentul desfășurat în incinta noului centru de colectare, au participat reprezentanti ai instituțiilor locale partenere, reprezentanți ai companiilor și ONG-urilor care au prezentat importanța deschiderii unui centru de colectare în județul Cluj. Reprezentanții ECOTIC Transilvania au prezentat serviciile pe care le vor pune la dispoziția populației din zonă cât și proiectele pe care le vor desfășura în perioada următoare.

ECOTIC TRANSILVANIA pune la dispoziția cetățenilor și a companiilor un centru de colectare unde aceștia vor putea preda în mod responsabil deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE-uri), becuri și lămpi și deșeuri de baterii și acumulatori (DBA). Totodată, ECOTIC Transilvania va organiza campanii de conștientizare și colectare DEEE și DBA, venind promovând astfel colectarea selectivă în rândul tinerilor și adulților deopotrivă.

Primăria Cluj-Napoca organizează anual campanii de informare și conștientizare a cetățenilor privind importanța procesului de colectare selectivă. Ca urmare a acțiunilor înreprinse, cantitățile de deșeuri reciclabile colectate de la populație în 2018 au crescut de peste două ori. Demersul dumneavoastră susține acțiunile autorităților locale organizate în scopul menținerii unui mediu cât mai curat.”declară Iulia Perșa, Director birou mass media, Primăria Cluj-Napoca.

Ne dorim ca fiecare cetățean să înțeleagă importanța colectării selective ca mijloc de protecție a mediului și de revalorificare a resurselor. Acesta este unul dintre motivele pentru care am decis sa venim mai aproape de zona Transilvaniei si a Banatului prin deschiderea ECOTIC Transilvania. Cetățenii și companiile din zonă au acum nu numai un centru de colectare, dar și o oportunitate de a se implica in proiecte de mediu și de conștientizare.” declară Valentin Negoiță, Președinte ECOTIC.

În acest context, în perioada 28 – 30 septembrie, Caravana ECOTIC va vizita municipiul Cluj-Napoca. ECOTIC, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, ADI Zona Metropolitană Cluj și ECOTIC TRANSILVANIA îndeamnă clujenii să predea echipamente electrice și electronice si deșeuri de baterii și acumulatori în mod corect la Caravana ECOTIC ce va fi amplasată în Parcul Primăverii, în intervalul orar 10:00-18:00.

Pentru predarea de deșeuri de peste 20kg cumulate, clujenii vor primi un tichet valoric de 10 lei, pentru predarea de deșeuri de peste 40kg cumulate un tichet valoric de 20 de lei, iar pentru predarea de deșeuri de peste 60kg cumulate un tichet de 30 lei. Persoanele care vor preda deșeuri între 5 și 19 kg cumulate vor fi înscrise automat la tombolă, aceasta urmând a fi organizată pr 30 septembrie la ora 10:00.

Totodată, clujenii pot beneficia de un serviciu gratuit. Astfel, ridicarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice mari şi voluminoase se va face gratuit de la domiciliu, în baza unei programări prealabile la numerele de telefon 0747326842 sau 0748326842.

Pentru mai multe detalii: www.ecotic.ro

Despre ECOTIC:

ECOTIC este prima organizație a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice (EEE) din România, fondată în anul 2006, care pune la dispoziție gratuit recipienți pentru colectarea separată a deșeurilor de echipamente electronice de mici dimensiuni și baterii, precum și preluarea gratuită a echipamentelor voluminoase de la sediul firmei sau de la domiciliu. Pentru mai multe detalii transmiteti un e-mail la logistica@ecotic.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.