Echipa Genpact, pentru a doua oară pe șantierele Habitat for Humanity Cluj în 2012

0
15 angajaţi ai companiei Genpact lucrează sâmbătă, 6 octombrie, pe şantierul Habitat for Humanity din Dezmir, județul Cluj. Angajaţii Genpact contribuie astfel cu 105 de ore de voluntariat în proiectul de construcție „Primii pași spre ACASĂ!” pentru familia Adrian și Ancuța V., demarat de Habitat for Humanity Cluj în luna aprilie 2012.

Echipa Genpact este a doua echipă națională care lucrează pentru cea de-a 76-a locuință Habitat în Cluj, în continuarea celorlaltor șase echipe internaționale care au lucrat până în acest moment la noua locuință a familiei. Cei 15 voluntari Genpact din Cluj-Napoca vor continua lucrările prin aplicarea foliei și a vatei minerale la mansarda casei.

Majoritatea voluntarilor Genpact sunt pentru prima oară pe un șantier Habitat Cluj. Raluca Drobuț – membră a echipei Genpact, a declarat: “Am urmărit de mai mult timp acțiunile Habitat for Humanity Cluj, atât la TV, cât și în ziare. Vroiam de foarte mult timp să mă implic, iar acum este șansa mea. E un lucru frumos ca la compania la care lucrezi să ți se ofere oportunitatea să lucrezi pentru ceva ce îți place, cu oameni cu care îți place să lucrezi. Îmi doresc să fac mai mult pentru familia la care vom lucra și să le văd bucuria când casuța lor va fi gata”.
Echipa Genpact – 5 mai 2012. Mai multe foto AICI

”Colaborarea dintre Genpact şi Habitat for Humanity Cluj a început în 2010. De doi ani, Genpact a fost alături de noi, dar şi de cele trei familii în nevoie, la locuinţele cărora au lucrat. Mai mult decât atât, angajaţii Genpact s-au implicat şi în alte proiecte Habitat Cluj, pentru care au organizat sau au fost implicați în campaniile din companie, organizate de însăşi angajaţii acesteia, cu scopul de a mobiliza resurse pentru proiectele noastre. Genpact este un partener care a avut multă iniţiativă şi implicare în proiectele noastre dar şi în alte proiecte din comunitate, iar acest lucru îi califică în topul companiilor clujene responsabile. Ne dorim ca această colaborare să continue, atât pentru familiile în nevoie, pentru Habitat for Humanity Cluj, dar şi pentru întreaga comunitate, fiind un exemplu de urmat. Le mulţumim pentru tot efortul depus în comunitate!” – Ludmila Pop – Manager Dezvoltare Resurse Habitat for Humanity Cluj

Adrian şi Ancuţa V. locuiesc împreună cu cei doi copii mici  într-un spaţiu de 20m2, închiriat de la prieteni, o bucătărie de vară transformată de cei doi soţi în dormitor, cu un hol mic şi o baie improvizată. Pereţii sunt umezi, iar în încăpere se simte un permanent miros de igrasie. Nu au vrut să accepte că acesta este viitorul lor şi au concesionat de la primărie un teren în localitatea Dezmir, la 12 km de Cluj-Napoca şi, cu puţinele economii, au ridicat fundaţia viitoarei locuinţe. Când au rămas fără resurse, în 2011, familia a intrat în programul de construcţie al  Habitat Cluj.

***
Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea sărăcaciosă a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 500.000 de locuinţe pentru 2.5 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 2.300 de familii, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Bihor, Cluj, Bacău, Dolj, Argeş, Prahova şi Suceava. La nivel local, în cei 13 ani de activitate Habitat for Humanity Cluj a ajutat 436 de familii, respectiv 984 de persoane prin programele de construcții, renovări și reabilitări, prin construirea a 76 de locuințe în 5 comunități și prin renovarea, reabilitarea și izolarea termică a 360 de locuințe. Mai mult, peste 3.300 de voluntari locali și internaționali au lucrat pe șantierele Habitat Cluj.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează