Din 17 septembrie, copiii din Tranișu se bucură de noua lor școală!

0

În data de 17 septembrie 2012, s-au deschis ușile școlii proaspăt renovate pentru cei șapte copii care urmează programul preşcolar şi primar din Tranişu de Sus, judetul Cluj.

 
Proiectul ”O șansă la educație pentru copiii din Tranișu”, iniţiat de fundaţia  Burcash şi asociaţia CERT, cu sprijinul Habitat for Humanity Cluj, și-a propus renovarea şi amenajarea spaţiului dedicat studiului pentru șapte copii, cu vârste între 4 și 11 ani.Ultima acțiune pentru finalizarea renovării școlii a avut loc sâmbătă, 15 septembrie 2012.

Astfel, în lunile august şi septembrie, membri și voluntari ai celor trei organizații au lucrat la: montarea unui tavan fals, vopsirea uşilor, turnarea cimentului, repararea şi şlefuirea pereţilor, vopsirea unei săli de clasă, vopsirea holului şi a celelaite săli de clasă, montarea parchetului, transportarea și aranjarea mobilierului, montarea unei table de scris. De asemenea, autorităţile publice locale au montat geamuri noi şi o usa de acces în spaţiu.
Album Foto Facebook AICI

Eusebiu Burcaș, inițiatorul proiectului, a declarat: ”Motivul principal pentru care am inițiat acest proiect a fost dorința de a face și altceva în momente speciale din viața noastră, mai exact în momentele  aniversare. În urmă cu un an jumătate am făcut un prim cadou de ziua mea un Bootcamp. Anul acesta am inițiat acțiune de renovare a scolii din Tranișu.


Vazând în ce condiții învață acești copii, am apelat la ajutorul colegilor mei din CERT, al prietenilor noștri de la Habitat for Humanity Cluj. Ulterior, am avut și sprijinul Fundației  Comunitare Cluj, prin înscrierea proiectului la Swimathon de către Habitat. Cu banii adunați la Swimathon am renovat interiorul școlii, am adus școala la un nivel în care copiii să poată învăța în condiții decente.

Proiectul nu se va opri aici. Intenționăm să dotăm școala cu cel puțin două calculatoare, cu acces la internet, să le facem o bibilotecă. Cu sprijinul Școlii Internaționale Cluj, care ne-a ajutat cu donația băncilor, dorim să aducem periodic cadre didactice din Cluj-Napoca, pentru a preda copiilor din Tranișu.”

Membrii fundației Brucash, ai asociației CERT și ai asociației Habitat for Humanity Cluj au fost astăzi prezenți la începerea anului școlar în Tranișu de Sus, împreună cu doamna educatoare, cei șapte copii și părinții acestora.

Grădiniţa şi şcoala din Tranişu se află în incinta unei clădiri, care odinioară a fost şcoală. Spaţiul destinat educaţiei nu a fost renovat de cel puţin 22 de ani. Cele două programe educaţionale au fost comasate pentru că momentan este un copil care beneficiază de programul preşcolar şi şase de cel primar, iar lipsa de resurse nu permit angajarea unei persoane specializate pe fiecare program. Astfel, există o singură învăţătoare, responsabilă de educaţia celor șapte copii. Copiii şi învăţătoarea fac zilnic naveta pe jos.

    

”Sunt fericită de rezultate, acum, la sfârsit de proiect. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au dat o mână de ajutor, fără de care nu am fi reușit să facem o clasă atât de frumoasă și primitoare. Ca aspect, totul s-a schimbat, atât spatiul în care învățăm, cât și școala în ansamblu. De acum, copiii care vor păși pragul școlii noastre vor veni cu mai multă bucurie și vor fi mai entuziasmați în a învăta tot ce e nou. De asemenea, prin acest gest ei învață să dea mai departe un ajutor celor din jur”, ne-a spus emoționată Lucica Merca, educatoarea școlii din Tranișu.

Începând de astăzi, copiii din Tranişu vor beneficia de un spaţiu modern, utilat, care asigură condiţiile necesare pentru o educaţie corespunzătoare. Implementarea proiectului asigură un spaţiu adecvat studiului pentru următorii ani, iar efectele acestuia se vor simţi pe perioade mari de timp, la nivelul întregii comunităţi.

***

Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea sărăcaciosă a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 500.000 de locuinţe pentru 2.5 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 2.300 de familii, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Bihor, Cluj, Bacău, Dolj, Argeş, Prahova şi Suceava. La nivel local, în cei 13 ani de activitate Habitat for Humanity Cluj a ajutat 436 de familii, respectiv 984 de persoane prin programele de construcții, renovări și reabilitări, prin construirea a 76 de locuințe în 5 comunități și prin renovarea, reabilitarea și izolarea termică a 360 de locuințe. Mai mult, peste 3.300 de voluntari locali și internaționali au lucrat pe șantierele Habitat Cluj.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează