Daruieste un zambet cu Use Together la Cluj

0

Se spune că devii mult mai fericit când ajuți alte persoane, mai ales dacă acestea sunt la nevoie. La UseTogether generozitatea e foarte apreciată așa că vă dăm oportunitatea de a fi Moș Crăciun anul acesta! Vă propunem să contribuim cu toții la următoarele cauze: 

– Grădinița Specială Malteză pentru copii cu dizabilități neuromotorii s-a înființat în urmă cu 20 de ani, ca răspuns la nevoia de dezvoltare a unor servicii pentru copiii cu dizabilități severe (neurologice, motorii grave, autism) pentru a le crește șansele de recuperare și integrare în comunitate și pentru a putea preveni marginalizarea și abandonul. www.maltez.ro

– Centrul Creștin „Ruchama” pentru Persoane fără adăpost: aici trăiesc zi de zi tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului, persoane care provin din familii dezorganizate, persoane venite din familie, abuzate sau marcate de violență domestică , femei și bărbați, indiferent de naționalitate, etnie sau varstă, persoane venite din penitenciar care după ispăsirea pedepsei au rămas fără locuintă . www.pfr.roDonează o jucărie pentru un copil fără părinți, o haină pentru un om fără adăpost, o carte pentru un tânăr care s-ar bucura să aibă ce să citească .

De asemenea, la această ediție vom avea un invitat special, Simona Șerban, director executiv la Fundația Comunitară Cluj, care ne va vorbi despre importanța implicării în comunitate.

Te așteptăm luni 17 decembrie începând cu ora 18:00 la Casa TIFF, acesta fiind ultimul eveniment UseTogether din acest an. Donațiile pot fi lăsate și la Cousins Coffee To Go (Cluj), până vineri între orele 7:00 și 16:00.

Cu drag,
Echipa UseTogether 🙂

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează