Cursuri de robotică sponsorizate de Centrul de Inginerie Bosch în Cluburile Kids in Tech

0

Începând cu anul școlar 2017-2018, elevii români din ciclul gimnazial și liceal înscriși în cluburile Kids in Tech din toată țara au primit per club câte un kit Arduino și un set de cursuri de robotică sponsorizate de către Centrul de Inginerie Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii inovatoare.  Cele 250 de kit-uri au fost livrate cu ajutorul FAN Courier, ce s-a implicat ca partener și furnizor de servicii în acest proiect.

Această inițiativă are ca scop încurajarea și susținerea elevilor pasionați de tehnologie și programare în realizarea proiectelor de robotică. De asemenea, prin aceste kit-uri promovăm predarea tip ‘learning by doing’, unde elevii pot vedea imediat rezultatul muncii lor și pot crea singuri proiecte utile.

Iată câteva dintre proiectele simple și captivante realizate de către angajații Bosch la care elevii vor lucra pe parcursul anului școlar:

  • un sistem de stingere a luminii cu o bătaie din palme;
  • un sistem de hrănire a animalului de companie;
  • un sistem automat de udare a plantelor;
  • un sistem ce se orientează dupa mișcarea soarelui;
  • un sistem de avertizare cu lumină.

“ Prin aceste cursuri de robotică gratuite, ne dorim că elevii să înțeleagă mai bine cum tehnologia ajută societatea în care trăim și cum aceasta poate fi integrată în acțiuni simple, din viața de zi cu zi, ca un ajutor suplimentar. Cursurile vor ajunge la peste 2000 de elevi din România și vor reprezenta baza studiului roboticii în școlile și liceele de stat înscrise în Kids în Tech ”, a declarat Alin Chiriac, CEO & Founder ADFABER.

“Expunerea copiilor la tehnologie şi programare, la o vârstă fragedă, îi ajută să-şi dezvolte abilităţile de analizare, interpretare şi corelare a ideilor. De asemenea, prin inţiativa noastră am urmărit împreună cu colaboratorul nostru Adfaber să creăm cadrul ideal prin care copiii să experimenteze într-un mod cât mai distractiv, bazele roboticii şi ale programării. Tematica experimentelor a fost aleasă astfel încât să fie intuitivă si captivantă dar să creeze şi scenariul perfect pentru a încuraja inventivitatea copiilor.” spune Doru Boşca, manager de grup, Centrul de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca.

Mai mult decât atât, ADFABER și Bosch încurajează elevii să își dezvolte propriile proiecte și aplicații, iar la final de an școlar vor premia cele mai bune idei!

Despre Kids in Tech

Kids in Tech reprezintă un club de tehnologie în fiecare școală și liceu de stat din România, fondat cu ajutorul unui profesor coordonator și minim 5 elevi. Elevii din cadrul clubului beneficiază gratuit de cursuri de programare.

Despre ADFABER

ADFABER.org este o organizație non-guvernamentală care crede in puterea tehnologiei de a schimba societatea actuală. Proiectele Kids in Tech, Hour of Code sau Technovation   încurajează copiii și tinerii români să învețe cea mai vorbită limbă de pe glob, programarea.

Despre Centru de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca

Centrul de Inginerie Bosch din Cluj acordă o importanţă deosebită inovării continue şi lucrează la proiecte de tehnologie de ultimă oră. Având o colaborare strânsă cu alte centre de cercetare şi dezvoltare din reţeaua globală Bosch, dar şi cu fabrica locală din Jucu, echipa locala dezvoltă produse cu competenţe înalte în software, hardware, ingineria fiabilităţii şi mecanică. Tehnologia pentru conducerea autonomă, Internetul lucrurilor, industria conectată (numită şi Industria 4.0) şi vehiculele electrice sunt doar câteva exemple din portofoliul de inginerie Bosch din Cluj.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează