Crosul lui Moș Crăciun @ CLUJ

0

Vă invităm să ne fiți alături la „Crosul lui Moș Crăciun”, ediția a II-a, care va avea loc sâmbătă, 17 decembrie 21016, ora 16.00, în Piața Unirii. Concurenții care se aliniază la startul probei de 3 kilometri vor sprijini zeci de copii din județul Cluj, beneficiari ai proiectului „Vreau în clasa a noua” derulat de Fundația World Vision România.

Print

„Crosul lui Moș Crăciun”, ediția a II-a, organizat de asociația Inceptis Movens în beneficiul proiectului ,,Vreau în clasa a noua”, își propune să sprijine copiii cu posibilități materiale reduse, cu rezultate meritorii, și să le ofere șansa de a-și continua studiile după absolvirea ciclului gimnazial.

Evenimentul sportiv caritabil își propune să pună comunitatea locală în mișcare, în centrul Clujului, și să alergăm pe o distanță de aproximativ 3 kilometri pentru a susține cu burse copiii din mediul rural al județului Cluj. Taxa de participare este de 30 de lei, iar în kitul de participare fiecare concurent va găsi câte o brățară de Crăciun, împletită de bursierii pentru care vă invităm să alergați. Toate fondurile strânse în urma organizării evenimentului vor fi donate copiilor selectați în cadrul programului „Vreau în clasa a noua”.
Concurenții sunt rugați să poarte echipament de alergare corespunzător condițiilor meteorologice, preferabil de culoare roșie sau costumați în personaje specifice Crăciunului. Și pentru că ne plac surprizele, vom premia cel mai original personal/grup de personaje de Crăciun.

Pentru înscrieri vă rugăm să completați formularul: Inscrieri Crosul lui Mos-Craciun editia a doua 

Despre „Vreau în clasa a noua”

Programul de burse  „Vreau în clasa a noua” desfăşurat din 2008 pentru peste 1.000 de copii din mediul rural care nu au parte de susţinere financiară, dar care au luat examenul de capacitate şi sunt motivaţi să îşi continue studiile la liceu. Copiii provin din zone rurale dezavantajate din judeţele Cluj Iaşi, Ialomiţa,  Dolj, Vâlcea şi Vaslui. Ei sunt selectaţi în funcţie de situaţia financiară a familiei, de rezultatele şcolare, dar şi de dorinţa lor de a merge mai departe cu studiile.

Din 2008, peste 200 de copii au urmat o facultate precum cea de Matematică, Construcţii de Maşini, Marketing, Arte Plastice, Geografie, Drept, Telecomunicaţii, Finanţe, Medicina Veterinară, Medicină, Asistenţă Socială sau Academia de Poliţie.

Despre World Vision România

World Vision România face parte din parteneriatul creștin World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 26 de ani de prezenţă în România, fundaţia a ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în 400 de comunităţi din 8 judeţe.

World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş şi de aceea, în comunităţile rurale unde este prezentă, desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducera abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se faciliteaza astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează