Copiii din satul SOS Cisnadie au un loc nou de joaca!

0

Organizația SOS Satele Copiilor România are bucuria să anunțe că astăzi, 27 octombrie a.c., în satul SOS din Cisnădie, a fost inaugurat un nou loc de joacă pentru copiii din asociație și pentru cei din comunitatea apropiată.

loc-nou-de-joaca_sat-sos-cisnadie

Evenimentul a fost posibil datorită implicării și susținerii tuturor celor care au alergat în primăvara acestui an la strângerea de fonduri organizată în jurul competiției SemiMaraton Sibiu 2016. În data de 28 mai a.c., SOS s-a înscris la maraton cu proiectul SOS Locul de joacă!, o modalitate prin care ne-am propus să rezolvăm o nevoie prioritară a satului din Cisnădie: reamenajarea locului de joacă, aflat într-o stare avansată de degradare.

La micul nostru eveniment de astăzi, care s-a desfășurat chiar în spațiul noului loc de joacă din satul SOS din Cisnădie, au participat toți copiii, personalul SOS, dar și o mare parte din susținătorii și sponsorii proiectului: companiile Somarest Cisnădie, Hilton Sibiu, Takata, Marquardt, Continental, Allianz- Țiriac Asigurări, voluntarul Alin Seceta, precum și cei mai înfocați alergători pentru cauza SOS. De asemenea, au fost prezenți și organizatorii evenimentului SemiMaraton Sibiu 2016, prietenii noștri de la Fundația Comunitară Sibiu.

Dacă în luna mai a acestui an, locul de joacă era doar un vis pentru cei 67 copii din programul SOS Cisnădie, astăzi acest vis a devenit realitate, iar cei mici s-au bucurat, pentru prima dată, de leagănele noi și s-au distrat într-un spațiu modern și sigur.

“Le mulțumim încă o dată tuturor celor care au alergat la maraton, celor care au donat pentru locul de joacă și celor care ne sunt prieteni și de-ale căror încurajări și suport avem nevoie în permanență. Locul de joacă arată impecabil, avem până și o tiroliană!”, a declarat cu entuziasm Florin Hariga, Director Program SOS Satul Copiilor Cisnădie

Vă reamintim că suma totală pe care am strâns-o în urma evenimentului SemiMaraton Sibiu 2016 și pe care am folosit-o pentru reabilitarea și înnoirea locului de joacă este de 18,255 lei.

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează