Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Consumix la Festivalul de Film Istoric Rasnov

0

Campania Consumix rulează la Festivalul de Film Istoric de la Raşnov

Consumix inseamnă printre altele şi o atenție mai mare față de trecut, pentru a nu repeta greşelile. De aceea, campania agenției Creionetica se potriveste foarte bine în peisajul şi contextul Festivalului de Film Istoric de la Râşnov, care are loc între 1-10 august 2014. Printre superbele filme istorice despre Primul Război Mondial sau despre revoluțiile din anul 1989, se vor integra şi cele cinci clipuri activiste despre obiceiurile absurde de consum care marchează societatea contemporană.

consumix

Invităm astfel publicul iubitor de filme documentare istorice şi de ficţiune într-un maraton cinematografic de peste 70 de ore, cărora li se vor adauga 7 minute de clipuri neconvenționale care militează pentru o societate mai conectată la un stil de viață alternativ. Mai multe despre campania Consumix puteți afla pe pagina Facebook Creionetica.

Festivalul se află la ediţia a 6-a şi este unicul eveniment cu acest profil în sud-estul Europei.

La ediţia din 2014, dezbaterile şi proiecţiile festivalului gravitează în jurul următoarelor subiecte:

– Marele Război (de la sfărâmarea marilor imperii transnaţionale şi formarea sau refacerea multor state naţionale independente, până la marile schimbări tehnologice, sociale, culturale sau politice, Primul Război Mondial este un moment în care civilizaţia umană s-a aflat la o mare răscruce);
– 1989, a fost sau n-a fost? (au trecut 25 de ani şi evenimentele din anul 1989 sunt încă prezente în memoria noastră şi ne influenţează vieţile fie că vorbim de căderea Zidului Berlinului, revoluţiile din Europa de Sud-Est sau Piaţa Tiananmen);
– Los Angeles 1984 (o decizie politică ce a sfidat boicotul URSS şi a ţărilor din fostul bloc socialist s-a concretizat in cea mai mare performanţă a sportului românesc);
– cele mai interesante producţii cinematografice cu tematică istorică – atat noi cat si clasice: “Closer to the Moon” ultima productie a lui Nae Caranfil, “Ultima redută”, regizat de Nicholas Dimăncescu, “În spatele cortinei” de Bogdan Mustață și “Premier Noël dans les tranchées”, în regia lui Michael Gaumnitz, „Une promesse”, cel mai recent film al regizorului francez Patrice Leconte, excepționalul “La grande illusion” a lui Jean Renoir, drama “La France” semnată de Serge Bozon, “Die Männer der Emden”, regizat de Berengar Pfahl și “Walesa: Man of Hope”, în regia lui Andrzej Wajda.

In fiecare seară vom fi încântați sonor de concerte inedite, unele în premieră, de performance-uri live susținute de către trupe şi artişti eclectici: Byron, Fanfara Armatei Libaneze, Ozana Barabancea, Foley’Ala, Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers, Celelalte Cuvinte, Junetrip şi The Flamenco Thief (UK).

Râşnovul se identifică cu istoria cinematografiei româneşti, aici fiind locul în care s-au filmat o mare parte din filmele cu temă istorică ale cinematografiei româneşti. Acest festival de film contribuie an de an la impunerea oraşului Râşnov drept capitală a filmului istoric în România. Festivalul include proiecţii de filme şi documentare inedite, dezbateri cu istorici şi martori ai evenimentelor istorice, discuţii cu actori şi regizori, prezentări de carte, concerte şi expoziţii.

Mai multe detalii sunt disponibile la www.ffir.ro şi la www.facebook.com/filmistoricrasnov.

Despre Creionetica aflați mai multe pe site-ul www.creionetica.ro.

 

 

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are aproape 20 de ani de experiență ca trainer pentru circa 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Future Makers, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum, “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.