Construim o căsuță din chirpici

0

Murmur Colectiv construiește case lângă Brașov în perioada 14 -20 iulie.

Casele de chirpici sunt „case care respiră”, fiind foarte răcoroase vara și călduroase pe timp de iarnă. Chirpiciul este un amestec de lut, paie și băligar uscat la soare. Sunt considerate materiale sănătoase, deoarece nu emană substanţe toxice în timpul execuţiei sau în timpul exploatării imobilului. Construcţiile realizate din chirpici se comportă bine în urma acţiunii seismice deoarece materialul este flexibil şi permite deplasări care nu afectează structural clădirea.

În timp ce veţi învăţa paşii teoretici şi practici în construcţia unei căsuţe din pământ cu paie şi lemn, printre sesiunile de relaxare şi exerciţii yoga, vom călători împreună timp de şapte zile şi într-o experienţă a dialogului deschis pe teme importante de viață concretizate în ateliere de dezvoltare personală având ca tematică trei aspecte definitorii ale tale: – De unde vii – Cine ești – Către ce mergi? Atelierele vor fi susținute de: Laura M. Ștefan, Mădălin Bratu și Daniel Făt.

WEB afise murmur colectiv-02

Construcţia unei case din chirpici, un proces simplu, este un prilej superb de recreaţie şi motivare pentru proiecte personale viitoare ce uneori ne par mai greu de realizat decât sunt. Dincolo de satisfacţia construcţiei vizibile cu propriile mâini, ne vom îmbogăţi experienţa cu sugestii şi jocuri care ne vor ajuta şi în alte contexte. Ne vom începe ziua cu înviorarea, Salutul Soarelui şi tehnici de respiraţie, vom construi, ne vom juca, vom învăţa şi vom cânta împreună, redescoperind bucuria conexiunilor cu natura sub multele ei aspecte. Vom încheia ziua, acompaniaţi de chitara actorului Daniel Făt, şi descoperindu-ne mesajele subconştientului sau dezvoltarea extrasensibilităților prin exerciţii de conştientizare şi contact cu natura.

Am fost într-o excursie de recunoaștere în locul Murmurului Colectiv și ne-am hotărât să construim o căsuță de tip Hobbit House, îngropată un pic în deal și amintindu-ne de povești din copilărie!

Cursul face parte din proiectul Murmur Colectiv, o suită de tabere ținute în sălbăticie, în apropierea Brașovului. Plecarea se va face din Brașov, pe urmele unor indicii care ne vor purta către locul taberelor, unde vom ajunge pe-nserat. Costul taberelor cuprinde mesele vegetariene, onorariul meșterilor și al bucătarilor,  materialele necesare. Cazarea se face la cortul vostru, dacă nu aveți și nu puteți împrumuta să ne spuneți. Dacă aveți, poate puteți să vă împărțiți cortul cu cei care nu au, că doar o comunitate suntem!

Costul cursului este de 350 lei și cuprinde mesele vegetariene, onorariul meșterilor și al bucătarilor, materialele necesare și cazarea la cort. Pentru ca înscrierea să fie completă, vă rugăm să achitați un avans de 50% din suma cursului până la data de 9 iulie.

Cursul este susținut de Mădălin Bratu: ”Deşi am o experienţă de peste opt ani în construcţii, am căutat mereu să înţeleg fenomenele ce pun în mişcare fiinţa umană în special şi tot ce numim viaţă în general. Am decis să trec de la profesia de sculptor, la cea de psihoterapeut, studiind psihologie, parapsihologie şi radiestezie. Am acumulat informaţii şi experienţă pe care cel mai bine le pot folosi lucrând cu oamenii, descoperind zilnic fascinanta lume a informaţiei şi energiei din care suntem plăsmuiţi.” și Laura M. Ștefan – Pisihoterapeut Specialist în Relaxare și Hipnoză Ericksoniană și Psihoterapie Cognitiv Comportamentală cu o experiență de peste 12 ani în lumea interioară umană.

Intră pe http://bucuresti.incubator107.com/atelier/Breasla%20F%C4%83uritorilor/1313 pentru a afla detalii!

###

incubator107 este locul în care oricine poate învăța pe oricine orice. Vrem să îi încurajăm pe oameni să descopere pasiunile și să își urmeze vocația, fără să uite desigur să împărtășească cu ceilalți tot ce au descoperit! incubator107 este un proiect al asociației culturale Macaz. Așteptăm propuneri de ateliere inedite, personale și cu suflet din orice domeniu al vieții de-după-birou. Meșterii noștri pot fi pasionați, inițiați sau experți. Funcționăm din donațiile învățăceilor pe care le împărțim în trei – spre meșteri, facturi & materialele pentru ateliere și echipa incubator107.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează