CLUJ: Tot mai mulți tineri merg la un altfel de club, la clubul de lectură Vocea cititorului

0

Câțiva tineri din Cluj-Napoca s-au hotărât să schimbe percepția despre ieșirile în club unde este mult fum și multă gălăgie. De câteva luni, ei se întâlnesc, joia, la un altfel de club, la un club de lectură. În plus, localul unde are loc clubul de lectură Vocea cititorului este un local de nefumători.

vocea cititorului 1

”Îmi place mult să organizez și să particip la clubul de lectură Vocea cititorului. Aici întâlnesc mulți oameni care sunt pasionați de lectură. Ajugem să avem conversații mult mai interesante decât veșnicele Ce mai faci? sau Ce zici de vreme?” spune Victor Miron, unul din organizatori.

Inedit la acest club de lectură este faptul că participanții nu trebuie să citească dinainte textul ediției. De fapt, textul se citește pe loc și cu voce tare, timp de maxim 90 deminute, după care fiecare participant vorbește liber despre ce i-a plăcut la text, cu ce experiențe personale îl asociază sau spune pur și simplu ce idei i-au venit în timpul lecturii.

În 22 ianuarie de la ora 20.00 la Mint Bistro în Cluj-Napoca are loc a 8 întâlnire a clubului. La acestă ediție vor citi ”Pentru Esme – cu dragoste și abjecție” de J.D. Salinger. La edițiile precedente au citit texte de autori precum: Marius Chivu, Eric-Emmanuel Schmitt, Alice Munro, Mircea Cărtărescu sau Antoine de Saint-Exupéry.

”Țin minte ce ne-a zis bibliotecara, în clasa a 2-a, când am fost pentru prima dată în bibliotecă. Cărțile acestea sunt filme pe care voi puteți să le regizați. Dacă într-un film sau într-un desen animat, imaginile sunt deja create, atunci când citiți voi creați povestea și voi puteți să o desenați și să o îmbogățiți așa cum vreți voi” spune Adela Mureșan, una din participantele acestui club de lectură.

Vocea cititorului face parte din campania de promovare a lecturii Cărțile pe față. În cadrul acestei campanii au mai avut loc acțiuni precum: intrare gratuită la Grădina Botanică dacă ai o carte la tine, nuntă ca la carte, căsuțe de cărți în parcuri, cabinet stomatologic anti-cariat, service auto cu bibiliotecă, gala cititorului și multe altele.

”Ne dorim ca astfel de cluburi de lectură să se țină în cât mai multe orașe din țară și suntem dispuși să-i ajutăm pe toți cei care doresc să le organizeze în localitățile lor.” mai spune Victor Miron. Pentru a explica mai bine conceptul clubului de lectură, echipa Cărțile pe față a creat și acest clip video.

De anul acesta, clubul de lectură Vocea cititorului are loc săptămânal și este un eveniment inclus în programul Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului.

vocea cititorului

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează