CLUJ: Începe Editing History. Programul aduce publicului o selecție de filme recomandată de Radu Jude

0

Începe Editing History. Programul aduce publicului o selecție de filme recomandată de Radu Jude.

Editing History este invitația pe care Colectiv A Cluj o face tuturor celor care vor să redescopere Istoria prin filtrul artei.

Evenimentul se va desfășura la Cluj-Napoca, între 9 și 12 noiembrie, și va aduce sub ochii publicului clujean performance-ul Calul alb. Scurtă istorie a urii (2017-1944 ) – de Ioana Păun și o selecție de filme realizată de regizorul Radu Jude.

Cineva inteligent a vorbit despre tendința tragediilor istorice de a reveni sub formă de farsă – într-un fel, similitudinile dintre vremurile pe care le trăim și interbelicul fondat pe visele și dramele anului 1918, renegarea anilor 1950-1980 și uitarea socială sunt ceea ce a generat ‘Editing History’. Farsele istorice nu sunt cu nimic mai puțin nocive sau distrugătoare decât tragediile, doar că nu avem mereu uneltele identificării lor și de aceea am ales să căutăm urmele trecutului în forme originale de memorie și în propuneri artistice neobișnuite, adeseori uimitoare…” – a subliniat Iulia Popovici, co-curatoare a evenimentului.

Editing History va prezenta joi, 9 noiembrie, performance-ul Calul alb. Scurtă istorie a urii (2017-1944), în regia Ioanei Păun, un spectacol despre ură, morală și conștință, ce spune povestea unei jurnaliste TV plină de zel și dornică de afirmare care investighează un proces istoric: condamnarea torționarului Ioan Ficior. Bilete la performance pot fi achiziționate de aici.

Programul de filme recomandat de Radu Jude se va desfășura între 9 și 12 noiembrie și va cuprinde: Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, proiecție urmată de o discuție cu regizorul Andrei Ujică și editorul de film Dana Bunescu; Oh! Uomo, regie și scenariu de Yervant Gianikian și Angela Ricci Lucchi, un film puternic care vorbește despre umanitate și experiența totalitarismului; Revue, în regia lui Sergei Loznitsa, o producție bazată pe arhiva jurnalelor de actualități realizate în URSS în anii ‘50 și’ 60 și care arată o față aproape uitată a perioadei sovietice; No place for fools, în regia lui Oleg Mavromatti și Boryana Rossa, primul lungmetraj realizat în întregime din clipuri de pe YouTube – proiecția filmului va fi urmată de o discuție cu filosoful Christian Ferencz-Flatz și criticul de film Andrei Rus.

Evenimentul mai include: prezentarea  revistei Found Footage Magazine, o revistă independentă de film distribuită la nivel global, urmată de proiecția Recviem pentru supraviețuitori: Recuperarea memoriei prin cinema-ul de found footage.

Țara Moartă, în regia lui Radu Jude, va fi proiectat la Cinema Dacia, în data de 9 noiembrie. Filmul este un eseu documentar compus din mai mult de 500 de fotografii dintre cele peste 8.500 ale colecției Costică Acsinte, cu texte de Emil Dorian și fragmente din coloana sonoră a filmelor de propagandă din anii ’30-’40. În fricțiunea dintre imagine, sunet și text, Radu Jude încearcă să restituie imaginea unuia dintre cele mai sfâșietoare episoade din istoria țării: Holocaustul din România. Proiecția filmului va fi urmată de o discuție cu regizorul Radu Jude și criticul de film Andrei Rus.

Intrarea este liberă la toate filmele din program.

Editing History este un proiect Colectiv A realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

Programul complet Editing History, dar și mai multe detalii despre evenimentele din program puteți afla de aici. Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți urmăriți Colectiv A pe Facebook.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează