CinExplorez la ESTE FILM FESTIVAL

0

CinExplorez este secțiunea dedicată copiilor şi adolescenţilor, prin care ne propunem să contribuim la educaţia artistică a elevilor, oferindu-le filme europene de calitate, potrivite vârstei lor şi ocazia de a-şi exprima şi argumenta părerea în timpul discuţiilor post-proiecţie.

Adolescenţii vor avea ocazia să vadă un film premiat la Berlin, la categoria Generation Kplus, cei din gimnaziu sunt invitaţi la un documentar deosebit despre puii pinguinilor imperiali, iar cei mici, din ciclul primar, se vor bucura de două animaţii educative, una pe tema curajului şi a importanţei comunităţii, iar cealaltă, pe tema naturii şi a ecologiei.

Anul acesta am mai pregătit şi un atelier de ecologie pentru copiii din ciclul primar şi un masterclass cu regizorul Laurenţiu Damian, pentru adolescenţi.

Cele patru proiecții sunt prezentate în premieră la Sibiu:

MIERCURI, 2 MAI, AULA ULBS, ORA 11.00

Vara lui 1993 (Spania, 2017, vârsta recomandată 11+, regia: Carla Simón)

Câștigător a 28 de premii, printre care: Premiul pentru cel mai bun film de debut, Marele Premiu al Juriului Internațional la categoria Generation Kplus – Festivalul Internațional de Film de la Berlin, 2017; Premiul pentru cel mai bun regizor – Festivalul Internațional de Film Independent de la Buenos Aires, 2017; Premiul special al juriului – Festivalul Internațional de Film de la Istanbul, 2017; Marele premiu, The Golden Duke – Festivalul Internațional de Film de la Odesa, 2017.

Vara lui 1993 spune povestea Fridei, o fetiță de șase ani care, după moartea părinţilor săi, părăsește Barcelona și pe bunicii săi, mutându-se la noua sa familie adoptivă, la țară. Adoptată de unchiul ei, Esteve, și mătușa Marga, Frida descoperă noul său mediu, o veche fermă la munte. Noii ei părinți se dovedesc afectuoși, iar un alt lucru bun este că au o fiică de trei ani pe nume Anna, care îi poate deveni un partener de joacă. Pentru un alt copil, mai puțin traumatizat decât dezrădăcinata Frida, acesta ar fi cel mai idilic loc de ședere, cu alte cuvinte, o vacanță permanentă. Dar Frida este afectată și dacă există momente bune în noul ei cămin, există și durerea neexprimată, care o face să se simtă atât tristă, cât și să se comporte urât. Fridei îi este greu să gestioneze moartea părinților și să se adapteze la noua ei viață. Înainte de sfârșitul verii petrecute în provincie, ea trebuie să învețe să-și gestioneze emoțiile, iar părinții trebuie să învețe să țină la ea ca la propria lor fiică.

 

 

JOI, 3 MAI, AULA ULBS, ORA 10.00

Sus ancora – Elias și secretul din Marele Port (Norvegia, 2017, Vârsta recomandată 5+, regia: Simen Alsvik, Will Ashurst)

 

Animaţia, dublată în limba română, spune povestea lui Elias care, în timpul unei furtuni nemiloase, este chemat de urgenţă în ajutor de către oraşul vecin, Marele Port, pentru a salva un vapor. Elias se descurcă foarte bine, dă dovadă de foarte mult curaj și ajunge să fie decorat de regina Marelui Port. I se oferă un nou post aici, acela de responsabil cu ordinea, siguranţa şi ajutorul tuturor ambarcaţiunilor din noua şi mult mai dezvoltata zonă urbană. Elias acceptă, lăsându-și în urmă vechii prieteni. Odată cu noile responsabilităţi vin noi prieteni, dar şi unele probleme, generate de o gaşcă de traficanţi de metale rare, ale căror acţiuni ajung să afecteze vremea pe mare şi să pună în pericol ambarcaţiunile. În urma aventurii detectivistice de care are parte, Elias învață că nu-și poate găsi locul în comunitate fără să își respecte prietenii și să ceară ajutorul acestora.

 

 

VINERI, 4 MAI, AULA ULBS, ORA 11.00

Marșul pinguinilor: Chemarea misterioasă (Franţa, 2017, Vârsta recomandată 11+, regia: Luc Jacquet)

Continuare a Căii împăratului, care a luat Oscarul pentru Cel mai bun documentar, Chemarea misterioasă ne invită să privim prin ochii și amintirile celui mai vârstnic pinguin imperial, felul în care un pinguin tânăr se pregătește să-și trăiască prima călătorie… Răspunzând instinctiv apelului misterios care îl conduce spre ocean, tânărul penguin descoperă greutățile incredibile pe care va trebui să le traverseze pentru a-și îndeplini destinul și pentru a asigura supraviețuirea speciei. Copiii sunt invitați să pășească alături de el prin peisajele efemere ale Antarcticii, să simtă mușcătura vântului și frigul care îl așteaptă la fiecare pas și să plonjeye cu el în adâncul mării neexplorate până atunci.

 

 

SÂMBĂTĂ, 5 MAI, AULA ULBS, ORA 11.00

Poveşti de la malul lacului (Ungaria, 2017, Vârsta recomandată  6+, regia: Zsolt Pálfi)

Nominalizat pentru Cea mai bună animaţie la Festivalurile de Film pentru Copii de la Chicago, Amsterdam, Maryland, Stockholm (2017 şi 2018), Poveşti de la malul lacului, dublată în limba română spune povestea unor spiriduşi. Spiridușii au piele verde, sunt curajoși și unii dintre ei sunt străjerii Mării de Stuf. Toți spiridușii pot deveni străjeri atunci când li se face părul castaniu. Până atunci viața e plictisitoare fiindcă, având părul verde, ei nu au voie să zboare de colo-colo, să coboare pe apă și nici să ia parte la derbyurile de broaște. Cea mai mare dorință a lui Flaviu Fluieraș este să devină și el străjer, deși curiozitatea îi creează uneori necazuri. La un moment dat, circulă zvonuri cum că în satul grimpilor, tot mai multe mizerii sunt aduse de apă și e plin de sticle de plastic pe care grimpii le iau de la oameni, aceștia aruncându-le după ce beau apa din ele. În scurt timp, lacul e în pericol, grimpii plănuind un atac cu bărci construite din sticle de plastic, după ce au furat această idee de la Flaviu Fluieraș. Însă tot Flaviu Fluieraș are un plan curajos pentru a-și salva comunitatea și pe prietenul lui, Țopăilă, capturat de grimpi. Din fericire, în ajutorul lui Fluieraș sarși broscuțele și șerpii de apă. Cei din stufăriș știu cum să sărbătorească, iar Fluieraș are motive de bucurie.

 

Filmul va fi urmat de un atelier de ecologie, pentru aceeaşi categorie de vârstă, organizat de Asociaţia Joaca de-a ecologia. Copiii sunt invitaţi să participe alături de părinţii lor şi să afle despre importanţa reciclării şi să meşterească un obiect util din PET-uri. Intrarea este liberă, pe bază de rezervare.

Pentru adolescenţi am pregătit un Masterclass cu regizorul, scenaristul şi profesorul Laurenţiu Damian, pe tema cinematografiei româneşti recente. Tinerii regizori şi actori ai noului val, cunoscuţi internaţional şi premiaţi la festivaluri de prim rang, pot fi o sursă de inspiraţie pentru elevi şi susţin educaţia artistică a acestora. Intrarea este liberă.

 

Proiecțiile şi atelierul de ecologie vor avea loc la Aula Magna, ULBS. Masterclassul se va desfăşura la Librăria Habitus.

Prețul unui bilet la proiecţii este de 10 lei.

Participarea la proiecţii şi la ateliere se face exclusiv pe bază de rezervare, la adresa de e-mail: festival@estefilm.ro.

Cadrele didactice care îşi doresc să participe la proiecţii cu elevii sunt invitate să trimită un email la adresa de mai sus.

Biletele  au fost puse în vânzare la Librăria Habitus (Piața Mică, nr.4).

 

 

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional*

 

Co-finanțatori: Administrația Fondului Cultural Național, Centrul Național al Cinematografiei

Sponsori: Marquardt, Banca Transilvania, Smart Bill

Parteneri: TNT România, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Teatrul Gong, Librăria Habitus, Forumul German, Asociația My Transylvania, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, TNT România, Studio 73, PrintAtu, Syndicat Gourmet, Nod Pub, Hochmeister, Bătrânul Sas

Parteneri media: Capital Cultural, Turnul Sfatului, Zile și Nopți, Sibiu City App, Sibiu24h

 

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează