Cine vine la Electric Castle 2014 la Cluj?

0

Thievery Corporation și DJ Fresh, confirmați la Electric Castle 2014 

Noi artiști din zone muzicale variate, anunțați de organizatorii festivalului din inima Transilvaniei.

După o primă ediție cu succes la public, Electric Castle 2014 aduce peste o sută de artiști pe scenele Castelului Banffy din Cluj.

Thievery Corporation revine după 6 ani în România, în formulă completă (13 oameni pe scenă), și va susține un concert în cadrul celei de-a doua ediții a Electric Castle Festival, desfășurat la Castelul Banffy din Bonțida, județul Cluj. Trupa reprezintă al doilea „cap de afiș” anunțat de organizatori, după ce DJ Rusko a confirmat că va veni la festival pentru a susține primul său concert din România. Până acum au mai fost anunțați 30 din cei peste o sută de artiști care vor concerta pe cele cinci scene special amenajate în ambientul de basm al „Versailles-ului Transilvaniei”.

Anul trecut, prima ediție a adus pe scene 92 de artiști, un public de 32.000 de persoane și o accedere pe lista finaliștilor la European Festival Awards 2013, cea mai importantă competiție europeană de gen, la secțiunea  „Cel mai bun festival de mărime medie”. Pentru ediția 2014, care se va desfășura în perioada 19-22 iunie, organizatorii au crescut atât numărul de artiști invitați, cât și numărul de scene și durata festivalului. Abonamentele promoționale costă 160 de lei până în 15 aprilie și pot fi achiziționate de pe eventim.ro, din rețeaua Eventim, de la partenerii oficiali ai festivalului și cu ajutorul aplicației mobile Electric Castle (iOS si Android).

Thievery CorporationThievery Corporation sunt cunoscuți pentru concertele spectaculoase și pline de energie. La cea de-a doua ediție a Electric Castle, „alchimiștii trip-hop-ului” promit publicului de la Castelul Banffy un spectacol „cutremurător”: de două ori mai mult sub-bass decât într-un concert obișnuit. De altfel, desfășurarea de forțe pentru acest eveniment se anunță a fi impresionantă: trupa a solicitat un sistem audio special, capabil să acopere o gamă largă de frecvențe joase și care include dublarea numărului de subwoofers.

Rob Garza și Eric Hilton au înființat Thievery Corporation în 1995 și au refuzat încă de la debut încadrarea în tipare, preferând să-și redefinească și să-și reinventeze stilul în permanență. De-a lungul timpului, filonului trip-hop și acid jazz li s-au adăugat elemente de muzică braziliană, jamaicană și indiană. Trupa a lansat șapte albume, care au atras atenția atât prin orginalitatea stilului muzical, cât și prin versurile cu un puternic mesaj social sau politic. Cei 13 artiști care vor urca pe scena Electric Caste au naționalități și culturi diferite, rezultatul fiind un melanj de stiluri și inspirații care captivează de fiecare dată publicul.

Video Thievery Corporation: https://www.youtube.com/watch?v=gvlNy8CdlIY

DJ Fresh (Dan Stein) este un vizionar, fiind considerat un adevărat motor al muzicii electronice. Descris drept o tornadă, vârtejul său creativ domină scena muzicii electronice de aproape un deceniu. Combină cu lejeritate house, dancehall, acid jazz, reușind să aibă constant hituri în topurile europene. Împreună cu Messy MC promite un spectacol total la Bonțida.

Video DJ Fresh: https://www.youtube.com/watch?v=N7OPZOBJZyI

O altă artistă care vine la Electric Castle este Akua Naru, muziciană ce și-a început proiectul în SUA, a trecut prin China și Ghana și s-a stabilit apoi în Germania. Cu o voce exersată din copilărie, Akua oferă un circuit ritmat între poezie și muzică, un concert inedit prin formula intimă și interactivă cu care se prezintă în fața publicului.

Video Akua Naru: https://www.youtube.com/watch?v=fZoMzWraS_c

DJ EZ, o legendă a muzicii garage, e considerat de industria muzicală „cel mai bun” DJ de garage din toate timpurile. A început la 15 ani, în 1989, când punea muzică house la un post pirat de radio. Patru ani mai târziu și-a creat propriul post pirat, axat mai ales pe rave, iar, după ce autoritățile i-au blocat emisia, a ajuns la Freek 101.8 FM. Notorietatea în creștere i-a adus în 1999 un show săptămânal la Kiss FM, iar un an mai târziu a lansat compilația „Pure Garage Series”, care i-a adus un disc de platină și rămâne și azi cea mai vândută compilație de acest gen.

Video DJ EZ: https://www.youtube.com/watch?v=qQaEWVYuyXU

După succesul mare la public înregistrat la prima ediție Electric Castle, Orchestra Notes & Ties revine și în acest an pe scena de la Bonțida. Formată din studenți și absolvenți ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, orchestra aduce o prezentare inedită și ghidușă a unui gen muzical considerat de mulți a fi doar „pentru cunoscători”.

Video Notes & Ties la Electric Castle 2013: https://www.youtube.com/watch?v=dX8axwjW7o4

Nume noi pe scena de la Bonțida sunt King Shiloh, unul dintre primele sound-systemuri de reggae și dub din lume, inspirat din cultura Jah Rastafari, și Slow Magic, un artist ce a ales să-și prezinte doar muzica, în timp ce identitatea rămâne ascunsă sub o mască tribală.

Video King Shiloh: https://www.youtube.com/watch?v=nY02h_42WjM

Video Slow Magic: https://www.youtube.com/watch?v=d6TPxG6maxI

La cea de-a doua ediție Electric Castle mai revin Shiver, unul dintre cei mai versați DJ din România, și CTC, trupă hip hop înființată de DOC, Deliric și Vlad Dobrescu, una dintre cele mai iubite trupe din underground-ul românesc. Se întorc pe scena Castelului Banffy și Pop Killers, care au ales și ei să-și ascundă identitatea prin măști în timp ce combină sunetul distorsionat de chitară cu noul sound „electro”.

Video Shiver la Electric Castle 2013: https://www.youtube.com/watch?v=zRITmgDbOvg
Video CTC: https://www.youtube.com/watch?v=_3oQhNYmSdU

Video Pop Killers la Electric Castle 2013: https://www.youtube.com/watch?v=oMiGOq1x3oo

Alte nume apreciate care vor concerta la Electric Castle 2014 sunt Mihai Popoviciu, unul dintre cei mai inovativi producători est-europeni de muzică electronică, și timișoreanul K-lu, care vine împreună cu DJ Sauce.

Video Mihai Popoviciu: https://www.youtube.com/watch?v=3JBVO2qJ010
Video K-lu: https://www.youtube.com/watch?v=1YEWpJjGg4U

Video DJ Sauce: https://www.youtube.com/watch?v=JkfALEHU7G4

Printre artiștii care și-au confirmat participarea se mai numără The Model, un DJ cu prezență remarcabilă, T-Boys (Missile & Goranga) și Dubase.

 Electric Castle 2014

www.electriccastle.ro
www.facebook.com/ElectricCastle

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează