Cinci scurtmetraje românești în competiția Dracula Film Festival

0

Cinci scurtmetraje românești vor rula în competiția pentru trofeul Vlădutz, acordat de Dracula Film Festival, care va avea loc în perioada 7 – 11 octombrie la Brașov.

„Începem să avem comedii negre, cu umor, filme făcute de o generație foarte tânără, unii încă studenți, regizori care dau dovadă de o maturitate admirabilă în ceea ce privește abordarea scenariului și lucrul cu actorii. Sunt filme diverse, dar le unește dorința de a explora zone pe care cinematograful românesc nu le frecventează: thrillerul psihologic – În ataș (R. Mircea Bobîna) – , spațiul cosmic – Omulan! (R. Matei Branea) -, viața de student cu toate incidentele și substanțele aferente – Închirirez mansardă, rog seriozitate (R. Sorin Tănase) -, o revizitare artistică a unui trecut crâncen – Black Friday (R. Roxana Stroe) – și un sfârșit abrupt și poetic al copilăriei – Vacanță la țară (R. Andrei Tănase)”, declară Cristi Mărculescu, selecționerul festivalului.

DFF 2015 - afis
Dracula Film Festival este singurul festival de gen din România care are o competiție de scurtmetraj autohton.

De asemenea, în cadrul Dracula Film Festival va avea loc proiecția primului film românesc 3D, Dopul scuză mijloacele (R. Mihai Ionescu, 30 min), care este o comedie neagră despre un nefericit ce rămâne blocat într-o gaură de canal care le oferă concetățenilor ocazia de a a-și reevalua viețile, societatea și prioritățile. Între Kafka și Caragiale, fabula SF a lui Mihai Ionescu este unul dintre cele mai interesante și copioase scurtmetraje autohtone.

Proiecția 3D a filmului va avea loc la Cinema One, duminică, 11 octombrie (programul va fi publicat în curând pe site), și va fi urmată de o sesiune Q&A cu regizorul filmului, Mihai Ionescu, și Eugen Kelemen, post-production manager.

Închiriez mansardă, rog seriozitate (R. Sorin Tănase, 14 min)
Comedie neagră despre proprietari și chriași cu droguri și aspirine, ale tinereții valuri și incidente care pot schimba radical destinul tuturor celor implicați într-un deces cu cauze dubioase. Un tur de forță umoristic pur și simplu spumos.

Black Friday (R. Roxana Stroe, 21 min)
Este o zi care oricare alta în Republica Socialistă România. Doar că unul câte unul și doi câte doi cetățenii încep să cadă secerați prin parcarea din spatele blocului. Cauza este ceva mult mai parșiv decât orice demență răzbunătoare.

Omulan! (R. Matei Branea, 15 min)
Omulețul mucalit, pragmatic și aventurier pleacă prin cosmos în căutarea divinității. După o serie de întâlniri cu animale și ecosisteme fantastice, nobila lui expediție se împotmolește în amor și alcool. O animație savuroasă și tupeistă.

Vacanță la țară (R. Andrei Tănase, 22 min)
Lăsați la bunici, doi adolescenți se plictisesc teribil. Cercurile misterioase din lanul de grâu le vor da un motiv de investigație, aventură și oroare. O dramă despre sfârșitul copilăriei.

În ataș (R. Mircea Bobîna, 18 min)
Un soldat din Republica Moldova, recent întors din Afganistan, trebuie să-și pună ordine în viață și să-și ajute fostul camarad de arme, internat de autoritățile sovietice într-un ospiciu. Dar realitatea 80-istă a Chișinăului începe să fie foarte elastică.

Cea de-a treia ediție a Dracula Film Festival va avea loc între 7 și 11 octombrie, în Brașov, la Teatrul Sică Alexandrescu, Cinena One, Cinemateca Patria și Centrul Cultural Reduta.

Dracula Film Festival este un festival competițional – în cadrul căruia vor fi proiectate filme horror, SF, supranaturale, thriller sau fantasy – și are 3 secțiuni: competiție lungmetraj internațional, competiție scurtmetraj internațional și competiție scurtmetraj românesc (DFF este singurul festival din România de acest gen care are o competiție de scurtmetraj).

Dracula Film Festival are loc anual în luna octombrie în Brașov, este organizat de Asociația Culturală Fanzin și prezentat de Viasat History.

Parteneri instituționali: Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Județean Brașov, Teatrul Sică Alexandrescu, Cinemateca Patria, Centrul Cultural Reduta
Sponsori: Viasat History, Silva, Coresi Shopping Resort, Optiplaza, Police
Partener culinar: Sergiana Poiana Mărului
Parteneri: Intercom Film, RoImage, Mercenar, KunSTadt.
Parteneri media: Kiss FM, KISS TV, Vice, Zile si Nopți, Cinemap, Cațavencii, @Film, cinemagia.ro, cinefan.ro, cinemarx.ro, cineamator.ro, horrorum.ro, movienews.ro
Parteneri media locali: Bună Ziua Brașov, Transilvania Expres, bizbrasov.ro, Mix2tv, brasovultau.ro, bzb.ro, mytex.ro, transilvanianews.com.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează