Ce fel de student esti? Competiţie de lucrări ştiinţifice potrivite pentru tine!

0

Asociația Studenților CLUSTER în colaborare cu Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Babeş Bolyai şi cu sprijinul Institutului Român pentru Evaluare și Strategie în parteneriat cu Asociația Română pentru Evaluare și Strategie, organizează în perioada 12-13 mai ediția 2011 a Sesiunii de Comunicări Științifice Sociologice „Ecouri din Social”.

Dacă urmezi cursurile unei facultăți (licență sau master) din aria științelor sociale (sociolgie, antropologie, științe politice), am pregătit pentru studentul-cercetător din tine, competiţia de lucrări ştiinţifice unde te poţi înscrie cu licenţa, dizertaţia sau cu o lucrare scrisă pentru un curs oarecare. Indiferent de tema ta de cercetare, te aşteptăm să ne povesteşti ce şi cum ai studiat.

Studentului-curios din tine îi propunem două ateliere de discuţii. Invitaţii noştri îţi vor prezenta perspectiva lor asupra temelor Oraşul contemporan: reconfigurări urbane și societatea de consum, respectiv Multiculturalism: diviziuni sociale şi culturale în contextul globalizării. Eşti binevenit cu întrebări, observaţii şi completări.

Pentru studentul-petrecăreţ din tine promitem o seara chill, numai bună să ne cunoaştem, să schimbăm impresii şi date de contact pentru ca mai apoi să ne retragem într-un loc plăcut, cu muzică pentru toate gusturile şi atmosferă de dans.

Nu-i necaz, ne-am gândit şi la studentul-lefter din tine. Din partea casei se lasă cu prânz şi cazare. Iar dacă programul ţi se pare prea încărcat, ne-am gândit şi la asta, ne vom înarma cu ceai verde şi cafea!

Pentru organizarea sesiunii ne bucurăm de susţinerea Centrului de cercetare a Relaţiilor Interetnice, Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, şi sponsorilor Ecolor, Impuls Advertising & Business Forum, librăriei Okian şi IDEA.

Detalii despre eveniment și înscrieri găsiți pe site-ul nostru  http://cluster.socasis.ubbcluj.ro/ sau pe facebook, ‘Asociația CLUSTER’.
V-așteptăm!

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează