Ce dorinte de-necumparat poti indeplini? Concurs de idei

0

Ai putea oferi ceva nepreţuit? Ai un talent special? Ai un hobby deosebit? Ai un obiect cu o poveste aparte? Căutăm „unbuyable things” oferite în regim pro-bono pentru licitaţia Galei Premiilor Don’Or, ediţia 2011, un eveniment special, organizat în prima parte a lunii aprilie de Fundaţia Comunitară Cluj (FCC).

La ce ne gadim când spunem „unbuyable things”?

Poţi, de exemplu, să faci portretul cuiva, să creezi o ţinută specială, să inviţi pe cineva la un antrenament alături de sportivul preferat, să urce pe o scenă sau să petreacă o noapte la muzeu, să susţii un recital exclusivist, să-ţi ţii deschis restaurantul pentru o noapte, pentru un public restrâns….

Ne gândim şi la obiecte care au o poveste a lor – o sticlă de vin vechi, o carte rară, un autograf – şi în general la dorinţe-de-necumpărat care pot deveni realitate cu sprijinul tău, fie că ai un business, cunoşti persoane care le pot facilita sau ai un hobby ori un talent special…

Cele mai bune idei vor fi selectate, pentru a fi incluse în licitaţia Galei Premiilor Don’Or, sumele strânse urmând să intre în Fondul InJoy Cluj, administrat de FCC şi dedicat susţinerii de proiecte care pot transforma Clujul în oraşul la care visam cu toţii.

Aveţi oportunitatea să vă promovaţi în cadrul evenimentului, să vă lăsaţi amprenta asupra acestuia şi să contribuiţi la schimbarea pozitivă a Clujului.

Aşteptăm propunerile voastre până în 15 februarie 2011 pe adresa simona.serban@fundatiacomunitaracluj.ro şi vă aşteptăm la Gală!

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează