Campania Habitat “Adevărul este în inima ta”

0

Peste 5 milioane de români îl aşteaptă pe Moş Nicolae în condiţii precare de locuire

Peste 5 milioane de români trăiesc în condiţii de locuit precare şi inadecvate. În acest context, Habitat for Humanity lansează de Moş Nicolae o campanie de strângere de fonduri pentru a putea aduce darul locuirii decente acestor familii şi pentru a atrage atenţia asupra gravităţii situaţiei locuirii în România.

Şi nu sunt puţine familiile în nevoie. 42,5% dintre români nu au toaletă conectată la o reţea de apă şi canal, 41,2% nu au baie sau duş, iar 55,3% trăiesc în condiţii de suprapopulare se arată în ultimul studiu Eurostat, la nivelul anilor 2009/2010. România se situează pe primul loc în ceea ce priveşte lipsa utilităţilor de bază şi standardelor minime în locuinţe.

În aceste procente intră îndeosebi românii care locuiesc în clădiri insalubre, abandonate sau improvizate, fără instalaţii sanitare şi echipamente, fără ferestre, uşi, în locuinţe cu pereţii deterioraţi, fără acoperiş şi slab rezistente la intemperii.

Campania Habitat “Adevărul este în inima ta” se desfăşoară în perioada 6 decembrie 2011 – 31 ianuarie 2012 şi are ca scop strângerea de fonduri pentru ajutorarea concretă a 3 familii aflate în nevoie urgentă de locuinţe adecvate. Pe lângă aceste familii, Habitat va ajuta în 2012 alte 700 de familii care locuiesc în condiţii precare, prin construcţii noi sau renovări.

Puteţi fi alături de Habitat for Humanity prin:

– donaţii de 2 Euro prin SMS la numărul 859 valabil în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote, în perioada 1 decembrie 2011 -31 ianuarie 2012.
– donaţii de 5 Euro prin apel la numărul de telefon 0900900590, valabil în reţeaua Romtelecom

în perioada 1 decembrie 2011 -31 ianuarie 2012.

sau prin:

– donaţii on-line (tranzacţie securizată) în perioadă nelimitată
– donaţii prin transfer bancar în perioadă nelimitată:
Conturi IBAN:
RON: RO25 BRDE 050S V150 1751 0500;
USD: RO60 BRDE 050S V150 1778 0500;
EUR: RO39 BRDE 050S V251 4597 0500;
BRD Oradea

Mai multe detalii despre campanie pe www.habitat.ro.

„De 15 ani construim pentru familiile nevoiaşe din România şi vom continua să facem acest lucru pentru că un cămin decent înseamnă mai mult decât construcţia propriu-zisă şi noi am trăit aceste cuvinte, văzând cum cursul vieţii s-a schimbat pentru multe dintre familiile noastre beneficiare, după ce s-au mutat într-o casă decentă şi simplă.” a declarat Gabriela Grigori, Director Dezvoltare Resurse şi Comunicare la Habitat for Humanity România.

Această campanie este susţinută de: Orange, Cosmote, Vodafone, Agenţia de publicitate Godmother, GMP PR, Radio Romania, Radio 3 Net, Radio România Actualităţi, Radio România Bucureşti FM, Radio România Cluj, Radio România Oltenia-Craiova, Radio România Iaşi, The Money Channel, The Money Channel Consulting, Europa FM, TLC Channel, Discovery Channel, Animal Planet, Trilulilu, Hollywood Multiplex, MiniPrix, Europa FM, Zoom TV (Monopoly media), Gazeta de Sud, craiova.ro, Radio Sud şi fotograful profesionist Sorin Onişor.

 

***

 

Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi adăpostirea sărăcăciosă a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 500.000 de locuinţe pentru 2 milioane de persoane din mai mult de 3.000 de comunităţi, în 100 de ţări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România (Habitat pentru Umanitate) a ajutat până în acest moment peste 2.600 de familii prin programele desfăşurate în ţară, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale: Cluj, Beiuş, Comăneşti, Rădăuţi, Craiova, Ploieşti şi Piteşti.

 

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează