Braşov Heroes a intrat în linie dreaptă

0

Pe 18 octombrie se va da startul celei de-a doua ediţii a cursei cu obstacole a comunităţii, Braşov Heroes. Evenimentul va avea loc în Zona de Agrement a Lacului Noua, fiind organizat de Fundaţia Comunitară Braşov, în colaborare cu Primăria Municipiului Brașov și Carpathian MTB Trails.

Braşov Heroes își propune să mobilizeze cât mai mulţi brașoveni să participe activ la susținerea celor 13 cauze înscrise în cursă, fiind nu doar un eveniment sportiv ci şi un mecanism de mobilizare de resurse la nivel comunitar în vederea rezolvării unor nevoi identificate de organizaţiile locale.

Flyer-A6-Brasov-Heroes-[organizatori]

„Prin Braşov Heroes dorim să aducem şi în acest an împreună cât mai mulţi oameni care cred în forţa comunităţii şi a responsabilităţii sociale. Considerăm ca această forţa poate produce schimbări pozitive acolo unde este nevoie şi ne propunem, ca şi Fundaţie Comunitară, să jucăm un rol activ în dezvoltarea spiritului filantropic local” a declarat Mihaela Andrieş, Director Executiv al Fundaţiei Comunitare Braşov. Astfel, organizatorii îi invită pe toţi braşovenii să se înscrie şi să participe sau să susţină prin donaţii o cauză la cea de-a doua ediţie a competiţiei Braşov Heroes.

Cei care doresc să alerge în cursa cu obstacole își pot alege cauza pe care vor să o susţină iar 50% din taxa de participare va merge către cauza aleasă. Cei care nu doresc sau nu pot să alerge, pot alege să se implice susţinând, printr-o donație, alergătorul preferat sau pot dona direct pentru cauzele înscrise.

Cu siguranţă, oricare dintre braşoveni va putea găsi între cauzele înscrise una cu care să rezoneze şi pe care să îşi dorească să o susţină. Informaţiile despre ce îşi propune să realizeze fiecare proiect cu fondurile strânse în urma Braşov Heroes, se găsesc pe site-ul evenimentului. În plus, în ziua evenimentului îi vor putea întâlni la fața locului pe reprezentanții cauzelor şi vor putea afla mai multe detalii despre proiecte.

Până acum, în cursă s-au înscris 150 de alergători individuali, 10 echipe şi 23 de familii, fiind estimate în următoarele zile noi înscrieri în toate categoriile de concurs, așteptându-se peste 350 de alergători.

Atât înscrierile cât și donaţiile se fac online pe: brasovheroes.fundatiacomunitarabrasov.ro/. Donațiile se pot face chiar şi în ziua evenimentului. Banii strânşi din taxele de participare și donații vor fi oferiţi cauzelor înscrise, sub formă de finanţare.

La a II-a ediţie Braşov Heroes, un număr important de persoane publice au dorit să se implice în acest proiect comunitar, devenind ambasadori ai cauzelor înscrise. Aceștia au răspuns provocării de a strânge susținători din rândul prietenilor și a rețelei sociale proprii pentru cauza lor. Prin exemplul personal ei doresc să dea un semnal pentru o comunitate implicată şi puternică.

Astfel, între cei 29 de ambasadori ai cauzelor, se număra nume cunoscute din administraţia locală precum Cristian Macedonschi (Forumul German), Adrian Gabor (fost Viceprimar Mun Braşov), Radu Colt (Agenţia Metropolitană Braşov) sau Geczi Gellert (Viceprimarul Municipiului Săcele), oameni cunoscuţi din mass-media sau arte precum prezentatorul TV Cosmin Cernat, Geanina Corondan, Petronela Rotar sau cântăreţul Andrei Coman, precum şi sportivi renumiţi: Marius Rus (campion naţional la Iron Man, singurul roman care a terminat 24 de curse Iron Man) şi Andrei Roşu (sportiv de anduranță, câștigător al cupei mondiale de ultratriatlon, proba de triplu ironman, primul om din lume care a finalizat circuitul 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe cele 7 continente – record înregistrat în Cartea Recordurilor).

Susţinători importanţi şi fără de care nu s-ar fi putut organiza Braşov Heroes sunt şi companiile care au dorit să se alăture proiectului şi să vină în ajutorul celor care au nevoie de el, implicându-se în sutinerea evenimentului sau devenind donatori pentru cauze: Bluel, Coca-Cola, Generali Asigurări, Arvato Bertelsmann, Urban Invest, Bausch&Lomb, Decathlon.

Cursa cu obstacole Braşov Heroes va lua startul duminică, 18 octombrie, ora 10, de la debarcaderul Lacului Noua și va cuprinde 2 trasee de lungimi diferite, 4 km, respectiv 7 km, cu obstacole. Obstacolele vor putea fi parcurse atât de amatori, cât și de profesioniști, individual și în echipă sau cu familia.

Ca şi la ediţia precedentă, familiile participante vor avea zona lor specială cu activităţi pentru copii şi părinţi la „Colțul familiei”.

Mai multe detalii despre competiție, cauzele înscrise și donații se găsesc pe site-ul evenimentului: http://brasovheroes.fundatiacomunitarabrasov.ro/

Fundaţia Comunitară Brașov

Avem viziunea de a construi în Brașov o fundație care prin activitatea sa, contribuie la o comunitate puternică, unită și generoasă, care își pune în practică ideile pentru bucuria de a trăi împreună.

Misiunea noastră este aceea de a mobiliza energia oamenilor în acte de dăruire, prin crearea unei punți de legătură între resursele locale și nevoile comunității brașovene. La nivel strategic, ne dorim să încurajăm leadershipul comunitar, să acordăm finanțări în mod transparent, câștigând încrederea donatorilor şi a comunităţii, să încurajăm filantropia și implicarea companiilor în comunitate şi să ne conectăm la nevoile comunităţii

Fundația Comunitară Brașov este înfiinţată în 2015 şi este a 13-a pe harta Fundațiilor Comunitare din România, fiind susținută de Asociația pentru Relații Comunitare în cadrul “Programului național de dezvoltare de fundații comunitare în România”.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează