Bistrița: Ultimele zile de înscrieri la Gabriela Szabo RUNFEST!

0

Pe 6 mai 2017, la Bistrița, celebra campioană olimpică va alerga alături de concurenți

Mai sunt câteva zile până la startul celei de a XII-a ediții a competiției Gabriela Szabo RUNFEST și până când centrul orașului Bistrița se va anima de spiritul și vocile alergătorilor. Pe sutele de sportivi îi așteaptă 12 curse de alergare în cadrul evenimentului, la care le va fi alături și îi va susține Gabriela Szabo, multipla campioană olimpică și mondială la atletism.

MPG_Gabriela Szabo RUNFEST_1

Startul mișcării și distracției la competiția Gabriela Szabo RUNFEST  îl vom da pe 6 mai 2017, la ora 10:00, din fața Primăriei Municipiului Bistrița, pe trei trasee atractive de concurs. Astfel, copiii, juniorii și adulți vor avea ocazia să se bucure de curse de alergare gratuite pe distanțe de 2 km, 4 km și 10 km.

Noutatea acestei ediții este mărirea traseului pentru participanții cu vârste de minim 18 ani împliniți, de la 8 la 10 km, pentru a le stimula pofta de mișcare. Traseul este conceput sub forma unei bucle de 2 km, iar concurenții vor trebui să parcurgă una sau mai multe ture în funcție de cursa aleasă. Participanții vor avea ocazia să descopere clădiri importante și locuri pline de istorie ale orașului: Biserica Evanghelică, cel mai reprezentativ monument de arhitectură de la începutul Renașterii, având cel mai înalt turn de piatră din Transilvania, sediul Primăriei Municipiului Bistrița și cel al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Colegiul Național Andrei Mureșanu, Colegiul Național Liviu Rebreanu și Complexul Sugălete.

Cei care doresc să profite de această ocazie de a alerga în aer liber și să exploreze inima localității alături de atleta Gabriela Szabo, ambasadorul competițiilor RUNFEST, mai au la dispoziție încă două zile pentru a se înscrie în eveniment pe platforma de alergare www.runfest.ro.

Fiecare concurent va beneficia de un pachet de Start și de serviciile oferite în cadrul evenimentului, iar informațiile sunt detaliate pe pagina dedicată competiției. Pe durata acesteia, alergătorii și susținătorii lor se vor putea bucura de o atmosferă sportivă frumoasă, vor putea socializa și se vor putea relaxa împreună în aer liber.

Cea de a XII-a ediție a concursului Gabriela Szabo RUNFEST este organizată de Primăria Municipiului Bistrița și de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și este sustinută de Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și Universitatea Babeș-Bolyai, prin intermediul Facultății de Educație Fizică și Sport, extensia Bistrița. Evenimentul beneficiază de sprijinul Carrefour, în calitate de partener oficial, și al sponsorilor Teraplast și Ursus Cooler. Concursul se desfășoară cu suportul partenerilor tehnici Fundația PROAM Events și MPG – agenție de marketing specializată în crearea și implementarea de evenimente sportive pentru amatori, în colaborare cu Asociația Județeană de Atletism Bistrița-Năsăud.

Ne ajută să comunicăm și să vă informăm Kiss FM, radioul oficial al sistemului RUNFEST, alături de Libertatea, în calitate de partener media oficial, și de partenerul de recrutare eJobs, precum și de partenerii media Comunicatedepresa.ro, Ro Club Maraton, revista Alerg.ro, Biciclistul.ro, 4run.ro, România Pozitivă, Insport.ro, Sportsplanner.com, Ireporter.ro și bloggurile 36fit.com, IubescSportul.ro și CarmenAlbisteanu.ro.

Vă așteptăm pe 6 mai la tradiționala cursă de alergare în Bistrița!

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează