Sprijinirea micilor meşteşugari şi artizani din zona Bazinului Ciucului de Jos

0

Bazinul Ciucului de Jos – tradiţie, natură și educație.

Organizaţia GeoEcologică ACCENT începând cu data de 01/03/2015, a demarat proiectul cu titlul „Bazinului Ciucului de Jos – tradiţie, natură și educație”. Proiectul vizează Situl Natura 2000 – Bazinul Ciucului de Jos – SCI – ROSCI0007, aflat în custodia O.G. ACCENT. Situl vizat se întinde pe o suprafaţă de 2693 ha și este situat în zona sud-estică a judeţului Harghita suprapunându-se parțial peste ariile comunelor Sâncrăieni (satul Sâncrăieni), Sântimbru (satul Sântimbru), Sânsimion (satele Sânsimion şi Cetăţuia) și Tuşnad (satele Vrabia, Tuşnad Sat şi Tuşnadul Nou), și este traversat de râul Olt. Situl este foarte important din punct de vedere al ocrotirii unui număr mare de habitate şi specii de interes comunitar.

DSCF6816

Pe termen lung proiectul își propune PROTECȚIA BIODIVERISTĂȚII ȘI PEISAJULUI din Situl Natura 2000 Bazinul Ciucului de Jos, DEZVOLTAREA DURABILĂ a zonei vizate printr-o valorificare durabilă a moştenirii naturale, prin revigorarea activităților tradiționale ale micilor meşteşugari şi artizani și prin promovarea valorilor culturale şi a talentelor autentice, cu scopul de a aduce venituri pentru comunitatea locală, fără să afecteze negativ peisajul natural. Și totodată prin EDUCAȚIE/CONȘTIENTIZARE ECOLOGICĂ să rezulte creşterea respectului pentru valorile acestuia şi care să încorporeze valorile culturale şi tradiţionale specifice Bazinului Ciucului de Jos.

Proiectul își propune prin diferite activități atingerea următoarelor obiective specifice:

  • Promovarea micilor meşteşugari şi artizani din zona vizată prin realizarea de produse meşteşugărești și de artizanat proprii, inspirate din valorile naturale din Situl Natura 2000 – Bazinul Ciucului de Jos (specii de faună și floră), utilizând tehnologii tradiţionale şi având o componentă de prelucrare manuală semnificativă.
  • Colectarea, reproducerea și reîntroducerea țiparului (Misgurnus fossilis) în Situl Natura 2000 Bazinul Ciucului de Jos în habitate adecvate existente și în habitate recent restaurate (ex. braț mort de lângă Sânsimion în curs de restaurare) și elaborarea unui plan de protecție a țiparului în situl Natura 2000 Bazinul Ciucului de Jos.
  • Implemenatrea unor măsuri de management pentru îmbunătățirea statutului de conservare a speciilor și habitatelor Rezervației Botanice Mlaştina Borşaroş (parte integrantă a sitului Natura 2000 Bazinul Ciucului de Jos), implicând activ alături de specialiști și comunitatea locală (toate categoriile de vârstă, sex, naționalitate, religie şi ocupaţie) din Comuna Sâncrăieni.

Principalele rezultatele așteptate ale proiectului: Sprijinirea micilor meşteşugari şi artizani din zona vizată. Dezvoltarea aptitudinilor meșteșugărești și în rândul tinerei generații. Promovarea produselor meșteșugărești și de artizanat și a valorilor naturale ale Sitului Natura 2000 – Bazinul Ciucului de Jos. Reintroducerea  țiparului  în Situl Natura 2000 Bazinul Ciucului de Jos. Aplicarea unor măsuri de managment în vederea conservării habitatelor și speciilor de plante protejate din Rezervația Naturală Mlaștina Borșaroș. Promovarea Rezervației Naturale Mlaștina Borșaroș prin intermediul evenimentului „Ziua Rezervației Botanice Mlaştina Borşaroş”. Educarea/conștinetizarea populației privind respectul pentru natură și valorile acesteia.

IMG_3483

Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Costul total eligibil al proiectului este de 73.970,10 EURO, din care 66.549,90 EURO reprezintă contribuţia nerambursabilă a finanţatorului. Implementarea proiectului a început la data de 01/03/2015 şi se va finaliza la data de 30/04/2016. Perioada de implementare a proiectului este de 14 luni.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează