AZI ÎNCEPE CEA DE-A TREIA EDIȚIE A DRACULA FILM FESTIVAL

0

Miercuri, 7 octombrie, începe la Brașov cea de-a treia ediție a Dracula Film Festival. Gala de deschidere va avea loc Teatrul Sică Alexandrescu începând cu ora 19.00, și va fi urmată de proiecția filmului Hotel Transilvania 2 (R. Genndy Tartakovsky), care va rula în avanpremieră națională.

PROGRAM DFF jpg
Filmul va fi reluat în varianta 3D duminică, 11 octombrie, ora 11.00, la Cinema One, în prezența unora dintre cei au realizat dublajul în limba română: actorii Claudiu Bleonț, Gabriel Spahiu, Anca Sigartău, Tamara Roman, Gabriel Costin, Cristi Neacșu, precum și scriitorul și jurnalistul Marius Chivu.

Joi, 8 octombrie, de la ora 18.00, tot la Teatrul Sică Alexandrescu, va începe competiția de lungmetraj cu primul found footage horror românesc, Un film pentru Anne/ Be My Cat: A Film for Anne, în regia lui Adrian Țofei. Din competiția de lungmetraj mai fac parte: Cu piciorul pe mină/ Landmine Goes Click (R. Levan Bakhia, Georgia, 2015), Demonul Liza/ Liza the Fox-Fairy (R. Károly Ujj Mészáros, Ungaria, 2015), Idila/ Idyll (R. Tomaz Gorkic, Slovenia, 2015), Jeruzalem (R. Doron Paz și Yoav Paz, Israel, 2015) și Soțul Perfect/ The Perfect Husband (R. Lucas Pavetto, Italia 2014).

Filmele din competiția de scurtmetraj românesc vor fi proiectate la Cinemateca Patria, joi, 8 octombrie, de la ora 20.00: În ataș (R. Mircea Bobîna), Omulan! (R. Matei Branea), Închirirez mansardă, rog seriozitate (R. Sorin Tănase), Black Friday (R. Roxana Stroe) și Vacanță la țară (R. Andrei Tănase).

Tot joi, de la ora 21.30, la Cinemateca Patria va rula și competiția de scurtmetraj internațional: Yayos (R: Roberto San Sebastian, Spania), Thorn (R: Soichi Umezawa, Japonia), Inner World (R. Vivian Papageorgiou, Grecia), Ghost Train (R. Lee Cronin, Irlanda), Maria (R: Guilherme Daniel, Portugalia) și Sugar Zombie (R: Alexander Quezada, Brazilia).

Vineri, de la ora 19.00, la Teatrul Sică Alexandrescu va avea loc un master class susținut de Simon Boswell, compozitor britanic de muzică de film, nominalizat la premiile BAFTA, iar sâmbătă, 10 octombrie, tot la Teatrul Sică Alexandrescu acesta va susține un concert live alături de trupa sa the AND, după festivitatea de închidere a Dracula Film Festival.

Maratonul Twin Peaks (Twin Peaks după 25 de ani), în cadrul căruia vor fi proiectate 4 episoade relevante din celebrul serial cult regizat de David Lynch, se va întâmpla sâmbătă, 10 octombrie, începând cu ora 17.00 la Cinemateca Patria, urmat de la ora 22.00 de un party Dracula vs Twin Peaks, cu muzică asigurată de DJ David Hughes.

Duminică, 11 octombrie, de la ora 13.00, la Cinema One va avea loc proiecția primului film românesc 3D, Dopul scuză mijloacele (R. Mihai Ionescu, 30 min), care este o comedie neagră despre un nefericit ce rămâne blocat într-o gaură de canal care le oferă concetățenilor ocazia de a a-și re-evalua viețile, societatea și prioritățile. Filmul va fi urmat de o sesiune Q&A cu regizorul filmului, Mihai Ionescu, și Eugen Kelemen, post-production manager.

În cadrul Galei de închidere a celei de-a treia ediții a Dracula Film Festival (sâmbătă, 10 octombrie, ora 20.00, Teatrul Sică Alexandrescu) după decernarea premiilor, va rula The Witch (R. Robert Eggers), un film tensionat, înspăimântător plasat în lumea primilor coloniști americani, unde o familie de puritani luptă cu o forță malefică.

Cea de-a treia ediție a Dracula Film Festival va avea loc între 7 și 11 octombrie, în Brașov, la Teatrul Sică Alexandrescu, Cinena One, Cinemateca Patria și Sala Patria.

Dracula Film Festival are loc anual în luna octombrie în Brașov, este organizat de Asociația Culturală Fanzin și prezentat de Viasat History.

Dracula Film Festival este un proiect finanțat de Consiliul Județean Brașov.
DFF 2015
Parteneri instituționali: Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Județean Brașov, Teatrul Sică Alexandrescu, Cinemateca Patria, Sala Patria
Sponsori: Viasat History, Silva, Coresi Shopping Resort, Optiplaza, Police
Partener culinar: Sergiana Poiana Mărului
Parteneri: Intercom Film, RoImage, Mercenar, KunSTadt.
Parteneri media: Kiss FM, KISS TV, Vice, Zile si Nopți, Cinemap, Cațavencii, @Film, cinemagia.ro, cinefan.ro, cinemarx.ro, cineamator.ro, horrorum.ro, movienews.ro,
Parteneri media locali: Bună Ziua Brașov, Transilvania Expres, bizbrasov.ro, Mix2tv, brasovultau.ro, bzb.ro, mytex.ro, transilvanianews.com

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează