Atenție, joia aceasta se dezvăluie secrete la clubul de lectură „Vocea cititorului”!

0

Organizatorii clubului de lectură „Vocea cititorului” au decis ca în această săptămână să intre într-o cursă de mistere împreună cu scriitorul Mircea Eliade. De unde până unde? Tânărul Eliade, revenit în București după o călătorie în India, este invitat de o doamnă să cerceteze colecțiile și biblioteca soțului ei, doctorul Zerlendi, care a dispărut în mod subit cu mai bine de 20 de ani în urmă, cercetând la rândul lui viața doctorului Honigberger, pentru a-i scrie biografia.

vocea cititorului 3

Mai multe se vor dezvălui joi, 5 februarie, de la ora 20 în Mint Bistro. Se va citi nuvela intitulată „Secretul doctorului Honigberger” de Mircea Eliade și apoi vom discuta pe tema lecturii. Acesta e modul în care clubul de lectură se desfășoară în fiecare săptămână, ajungând acum la cea de-a 10-a ediție. Se aleg texte scurte ce pot fi citite în maxim 90 minute, nefiind nevoie ca participanții să citească povestirea înainte de întâlnire, după care se dezbat teme diverse, despre sau pornind de la textul citit. Acest eveniment a pornit la ideea Mariei Timsac împreună cu echipa campaniei Cărțile pe față, campanie inițiată și condusă de Victor Miron, clubul de lectură fiind inclus și în calendarul Capitalei Europene de Tineret – Cluj-Napoca 2015.

„Îmi place foarte mult să citesc, pentru că mă face să devin mult mai creativă și ma ajută atunci când scriu, să o fac mai bine; iar clubul de lectură mi se pare foarte interesant deoarece te ajută să-ti faci relații și să cunoști mulți oameni care au aceeași pasiune ca și tine”, spune Ruxandra Bărbat, membră a echipei Cărțile pe față. Din încercarea de a ține oamenii care vin la club conectați, s-a creat și un grup de Facebook unde se pot împărtăși păreri, curiozități, inițiative sau chiar propuneri pentru următoarele ediții

Pentru a înțelege mai bine conceptul acestui club de lectură și pentru a intra puțin în atmosfera sa plăcută, echipa campaniei Cărțile pe față a realizat un clip video pe care vă invită să-l urmăriți. Bineînțeles, dorința campaniei este ca acest tip de club de lectură să fie implementat în cât mai multe orașe din țară, iar membrii echipei sunt dispuși să-i ajute pe toți cei care doresc să preia inițiativa, așa cum s-a întâmplat în Sighet

Ne vedem joi la o lectură misterioasă?

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează