ASTRA FILM FESTIVAL LA 20 DE ANI, O EDIŢIE ÎNCUNUNATĂ DE SUCCES!

0

 

Astra Film Festival 2013, ediţia aniversară de 20 de ani, a ajuns la final. Timp de 7 zile, Sibiul a devenit capitala internaţională a filmului documentar: proiecţii, concerte, expoziţii, conferinţe, masterclass-uri. Sărbătoarea filmului s-a resimţit şi în afara sălilor de proiecţie, sute de steaguri au împânzit străzile oraşului, iar tinerii sibieni au organizat un eveniment neconvenţional prin care au promovat ediţia din acest an: un tur aniversar pe biciclete şi motociclete.

Aproape 200 de proiecţii au adus peste 80.000 de spectatori din România şi din lume. Public cinefil, directori de festivaluri, profesionişti din cinema, studenţi şi voluntari din toată ţara, dar şi din Ungaria, Austria, Germania, Franţa, Belgia, Polonia, Ucraina, Elveţia, Croaţia, Estonia, Israel, Portugalia, Rusia, Anglia, Canada, S.U.A., Africa de Sud etc. au fost prezenţi în perioada 14 – 20 octombrie 2013 la Astra Film Festival Sibiu.

Ca un eveniment unic în România, la ediţia aniversară documentarul românesc din ultimii 20 de ani a fost tema unei ample conferinţe, România sub lupă, o încercare de a oferi răspunsuri la întrebarea: Ce fel de România s-a conturat prin producţia a sute de documentare realizate în ultimele două decenii? De asemenea, la Sibiu a avut loc o întâlnire a directorilor de festivaluri de profil din Europa, America şi Africa de Sud, Industry Meeting, şi o serie de sesiuni de masterclass-uri susţinute de Petr Lom, Alexandru Solomon şi Thomas Ciulei.

În fiecare seară, în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu au avut loc concerte live, începând cu Ada Milea şi continuând cu trupa Bucium, Peste Pădure, FloriMan (Mircea Florian), Raul Kusak şi Adrian Naidin. La finalul Galei de Decernare, în foaierul Salei Thalia au revenit după 13 ani la Astra Film Festival trupa Szilvasi Gipsy Folk Band din Budapesta. Concertele au încântat audienţa şi s-au bucurat de aprecierile şi aplauzele publicului.

Marele Premiu Astra Film a revenit în 2013 filmului Matthew’s Laws (regia: Marc Schmidt), o producţie olandeză poetică şi tragică în acelaşi timp despre autismul în vremea birocraţiei statului protector. Filmul a încheiat programul special de duminică, 20 octombrie 2013, în care au fost reluate filmele premiate la Astra Film Festival 2013. Filmele din competiţie au fost evaluate de un juriu de prim rang: Cristi Puiu (RO), Gaby Babic (GER), Lesedi Oluko Moche (Africa de Sud), Pawel Kloc (POL), Hussain Currimbhoy (UK), Elena Danilko (RUS), Petr Lom (CAN), Michael Stewart (UK), Cristian Niţulescu (RO) şi Grit Lemke (GER). Ca o noutate, în 2013 secţiunea EcoCinematogrAFF a devenit o secţiune competiţională, iar juriul care a stabilit filmul câştigător (Little Land, regia: Nikos Dayandas) a fost format din tineri liceeni sub îndrumarea antropologului şi profesorului Vintilă Mihăilescu.

Un loc al emoţiilor şi al întâlnirilor cu copiii de pe alte meridiane ale pământului prin intermediul filmului a fost Astra Film Junior 2013, pentru mii de copii din oraşul şi judeţul Sibiu. Aflat la a V-a ediţie, Festivalul de Film dedicat copiilor şi adolescenţilor a stabilit un nou record de participare: 10.000 de elevi au fost prezenţi timp de luni (14 octombrie) până vineri (18 octombrie) la proiecţii speciale: Hai să ne jucăm!, Hai să dansăm!, Cum se fabrică? şi Nebunia Facebook. Tema ediţiei din acest an a fost Jocul, iar juniorilor li s-a pregătit un concurs de desene care mai apoi au fost expuse în foaierul festivalului.

Site-ul www.astrafilm.ro a fost updatat în permanenţă cu ştiri, galerii foto şi video şi a fost accesat în perioada desfăşurării festivalului de 40.000 de vizitatori unici. Pe pagina oficală de Facebook – www.facebook.com/AstraFilmFestival – informaţiile despre festival au fost furnizate în timp real. Pagina este urmărită de 7.600 de fani, iar numărul lor a crescut cu 200% în timpul festivalului.

Unul dintre momentele memorabile ale ediţiei din 2013 a fost proiecţia filmului Drill Baby Drill (urmată de cea mai lungă sesiune de Q&A din istoria AFF cu regizorul Lech Kowalski) care a avut loc în acelaşi timp cu manifestaţiile protestatarilor din Sibiu anti-Chevron şi anti-Roşia Montană Gold Corporation. Se poate spune că la Astra Film Festival filmele prind viaţă şi generează poveşti noi în timp real.

Pe scurt, Astra Film Festival 2013 înseamnă: 80.000 de spectatori, 200 de filme în 4 săli de proiecţii, 50 de filme prezentate în premieră naţională sau absolută, 1.350 de filme din peste 70 de ţări înscrise, 150 de voluntari din Sibiu şi din ţară, 10.000 de elevi participanţi la Astra Film Junior.

 

Astra Film Festival 2013, Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Sibiu este organizat de Astra Film – CNM ASTRA şi Fundaţia Astra Film.

Cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, Centrului Naţional al Cinematografiei, Ministerul Culturii.

Parteneri: Institutul Cultural Român, Consulatul General German Sibiu, Fundaţia pentru parteneriat, Teatrul Naţional Radu Stanca, Formula AS

Acţiune cofinanţată de Consiliul local Sibiu prin Primăria Sibiu şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu

Co-producător: TVR2

Parteneri media: HBO, TV5 Monde, Discovery Channel, TVR Cluj, TVR Internaţional, Digi 24, Digi Film, Radio România Cultural, RFI România, Radio Cluj, Radio Tg. Mureş, Antena 1 Sibiu, Magic FM, HotNews.ro, România Liberă, Academia Caţavencu, EVZ, Port.ro, Dilema Veche, The One, Caţavencii, Art Act Magazine, LiterNet.ro, CinemaRX.ro, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Tribuna, Zile şi Nopţi, FilmReporter.ro, GingerGroup.ro, CineFan.ro, BeWhere!, Lapunkt.ro, TOTB.ro

Sponsori: HBO, Takata (sponsor principal), Marquardt, Flaro, Sinecon, Generali, Empire Video Production, Ibis, TESS, Stage Expert, CineLabs

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează