Asociația Edu for All demarează proiectul „Învăț pentru viață”

0

Proiectul „Învăț pentru viață!” inițiat de Asociația Edu For All, realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Colegiul de Științe „Grigore Antipa”, Rețeaua de Sprijin Comunitar-CAN Brașov și finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului prin Direcția Județeană de Sport și Tineret, își propune să formeze și să dezvolte abilități de comunicare, interrelaționare, de lucru în echipă, să conștientizeze maximum 100 de tineri de liceu cu privire la dreptul de a alege ceea ce să învețe în context nonformal și totodată, responsabilizarea acestora cu privire la actul învățării, pornind de la identificarea pasiunilor, a activităților care îi motivează și îi sprijină în dezvoltarea lor personală și profesională.

Sâmbătă, 28 septembrie 2013 a fost prima zi de activități care au avut loc în comuna Sânpetru. Pe parcursul zilei cei 85 de elevi ai Colegiului de Știinte “Grigore Antipa” au participat la jocuri de comunicare și de echipă, au făcut cunoștință cu persoane resursă din cadrul proiectului, au fost informați despre atelierele pe care și le pot alege în decursul lunii octombrie și au discutat despre nevoile lor, despre idei și soluții pentru aducerea educației nonformale mai aproape de cea formală cu care au contact zi de zi în instituția de învățământ.

Unde?

Proiectul desfășurat sub formă pilot se adresează unui număr de maximum 100 de elevi ai Colegiului de Științe „Grigore Antipa” Brașov- instituție parteneră în realizarea activităților proiectului „Învăț pentru viață!”. Ativitățile de câte o oră pe săptămâna se vor realiza vineri după terminarea programului, în spațiul CS „Grigore Antipa”, în luna octombrie, pe parcursul a 4 săptămâni, câte o oră în fiecare zi de vineri.

Cu cine?

Ținerii au vârstă cuprinsă între 14 și 18 ani și sunt elevi ai claselor a 9 a, a 10 a și a 11 a, pentru a se putea realiză transferul de cunoștințe între generații, a intensifica interrelationarea și crearea punților de comunicare între generații.

Ce se urmărește prin proiectul „Învăț pentru viață”?

Prin intermediul acestui proiect, răspundem nevoii tinerilor de formare, îi încurajăm să propună activități prin care să se realizeze învățarea nonformală, astfel încât să-și asume actul și responsabilitatea învățării, să propună ceea ce doresc să învețe, să răspundă nevoii lor personale și profesionale de formare, pentru a-și putea identifica pasiunile și a-și dezvolta abilități necesare în demersul lor profesional. Prin urmare, elevii vor putea opta pentru diverse ateliere, din domenii diferite printre care: teatru, socio-drama, reciclare creativă cu materiale textive, prim-ajutor, public speaking, abordarea conflictelor interpersonale, masaj, socio-drama, dansuri populare, jocuri de societate, dezvoltare personală etc.

Cât costă?

Costurile participării în cadrul acestui proiect sunt 0 (zero) lei, fiind un proiect finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, prin Direcția Județeană de Sport și Tineret Brașov.

www.eduforall.ro; www.facebook.com/invatpentruviata

Afis Invat pentru viata

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează