Angajații Transgourmet și Selgros donează pentru persoanele defavorizate din județul Brasov

0

2 TIR-uri încărcate cu haine, lenjerii de pat și jucării vor fi donate prin intermediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov.

Peste 600 de copii vor beneficia de ajutorul Selgros și Transgourmet la începutul sezonului rece.

Selgros Transgourmet Bradet v1

Selgros Cash&Carry România, împreună cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov – România, organizează donarea ajutoarelor colectate de la angajații Transgourmet si  Selgros Germania către centrele de asistență a persoanelor defavorizate din județul Brașov.

Angajații Transgourmet și Selgros din Germania au colectat peste 1.200 de cutii cu haine, lenjerii de pat și jucării pentru a le dona în România. Cele 2 TIR-uri încărcate au sosit la Brașov pe data de 14 octombrie și au fost preluate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov.

„Suntem membri activi ai comunităților din care facem parte și contribuim în fiecare an pentru ajutorarea celor mai puțin norocoși. Împreună putem face mai mult bine și ne bucurăm să avem în acest an sprijinul colegilor noștri de la Transgourmet și Selgros Germania.” – declară Daniela Sima, Marketing Manager Selgros Cash & Carry România.

Ajutoarele vor fi trimise către 27 de centre din județul Brașov, care au în îngrijire peste 600 de copii. Odată cu recepţionarea lor la CRS Brădet, ele vor fi sortate pe sexe şi grupe de vârstă iar prin intermediul șefilor de centre/administratorilor vor fi transportate şi distribuite beneficiarilor din fiecare centru.

Despre Selgros Cash&Carry România

Selgros Cash&Carry România este unul dintre cei mai importanţi operatori din comerţul românesc. Compania şi-a început activitatea pe piaţa locală în 2001, iar în prezent deţine 19 magazine în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava şi Constanţa.

Compania este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare reţea cash&carry şi comerţ en-gros din Europa, cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Polonia, România şi Rusia. Aceasta include mărcile Prodega/Growa/Howeg, Selgros Cash&Carry, Transgourmet Germania şi Transgourmet Franţa. În 2013, Grupul înregistra 22.300 de angajaţi în Europa şi venituri de circa 6,8 mld. Euro.  

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează