Angajaţii Holcim România din Cluj-Napoca şi-au unit forţele pentru renovarea şcolii “Ioan Bob”

0

Şcoala “Ioan Bob” din Cluj-Napoca a fost în weekendul trecut în atenţia angajaţilor Holcim România din oraş, care s-au mobilizat pentru a oferi copiilor din comunitate un loc mai curat şi mai frumos, renovând spaţiul din curtea şcolii.

La acţiunea de renovare au participat angajaţii Holcim de la staţia de betoane Cluj-Napoca care au reuşit să transforme terenul din curtea şcolii într-unul mai modern şi mai verde. Ei au construit un spaţiu de depozitare, au îmbunătăţit terenurile dedicate activităţilor sportive prin trasarea marcajelor şi montarea unui coş de baschet, au reparat şi vopsit bordurile şi băncile din curtea şcolii şi au reamenajat spaţiul verde. Alături de echipă s-a aflat şi Directorul General al Holcim România, Daniel Bach.

“Ne bucurăm ca în acest an aniversar al companiei Holcim putem susţine comunitatea oraşului Cluj, alături de celelate localităţi în care vom derula activităţi de voluntariat. Această acţiune este o dovadă a recunoştinţei noastre şi un act de responsabilitate civică, pe care dorim să-l transformăm într-o tradiţie aici, dar şi în celelalte oraşe din ţară”, a declarat Directorul General Holcim România, Daniel Bach.

“Reamenajarea spaţiului de joacă, plantarea arbuştilor şi construirea spaţiului pentru depozitare a transformat curtea şcolii într-un loc mai agreabil, cu un aspect mai îngrijit, propice relaxării elevilor. Surpriza plăcută pe care au avut-o la revenirea la şcoală şi bucuria lor răsplăteşte efortul echipei care a dedicat comunităţii o zi ce ar fi putut fi petrecută alături de familie. Transmitem felicitări Grupului Holcim cu prilejul aniversării Centenarului şi mulţumiri în numele comunităţii Şcolii „Ioan Bob” din Cluj-Napoca”, a declarat Elena Cârstocea, Directorul Şcolii “Ioan Bob”.

Şcoala “Ioan Bob” este una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ public care deserveşte comunitatea clujeană, unde studiază circa 600 de elevi. De aceea ea a fost propusă ca obiectiv de reabilitare de către angajaţii Holcim România din Cluj-Napoca împreună cu alţi membri ai comunităţii, beneficiari direcţi şi indirecţi ai iniţiativei de voluntariat.

Acţiunea de renovare a acestui simbol al oraşului Cluj-Napoca face parte din campania de responsabilitate socială „Împreună pentru comunitate”, care se desfăşoară în 15 localităţi din ţară: Bucureşti, Chitila, Aleşd, Braşov, Câmpulung, Craiova, Cluj-Napoca, Piteşti, Ploieşti, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara şi Turda.

Campania de voluntariat este ocazionată de Centenarul Grupului Holcim şi se desfăşoară la nivel global, în toate companiile din Grup. Pe tot parcursul anului, cei peste 80.000 de angajaţi Holcim din toate colţurile lumii se vor implica pentru minim o zi ca voluntari în programe sociale, cu scopul de a însuma, prin timpul petrecut în astfel de acţiuni, cel puţin 100 de ani. Aceasta este un cadou simbolic oferit de echipa Holcim comunităţii globale, în semn de recunoştinţă faţă de suportul şi sprijinul oamenilor, de-a lungul timpului.

Lista completă a acţiunilor de voluntariat derulate de angajaţii Holcim România, precum şi informaţii detaliate despre ce se va întâmpla în fiecare locaţie găsiţi la pagina de website www.holcim.ro/ro/impreuna-pentru-comunitate.html .

————–

Holcim (România) S.A. deţine 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 18 staţii ecologice de betoane, 5 staţii de agregate, 2 staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti. Holcim (România) S.A. are aproximativ 1.100 angajaţi. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi website-ul companiei la www.holcim.ro

În 2012, Grupul Holcim sărbătoreşte 100 de ani de putere, performanţă, pasiune şi totodată 15 ani de activitate susţinută în România, cu rezultate notabile în industria construcţiilor. Holcim este unul dintre cei mai importanţi furnizori de ciment şi agregate (nisip şi pietriş), betoane şi asfalt, dar şi servicii aferente acestor domenii de activitate. Grupul deţine participaţii minoritare şi majoritare în circa 70 de ţări, pe toate continentele.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează