Ajutor într-o cutie

0

Asociaţia Creştină de Ajutorare „HaNNaH” şi Habitat for Humanity Cluj oferă bucurie de sărbători

Cluj-Napoca, 10 martie 2011 – Asociaţia Creştină de Ajutorare „HaNNaH” în parteneriat cu Habitat for Humanity Cluj a demarat marţi, 8 martie a.c. campania locală de strângere de alimente pentru ajutarea familiilor în nevoie în pragul Sfintelor Paşti. Cele două organizaţii îşi propun să vină în întâmpinarea nevoilor unui număr de 100 familii fără venituri sau cu venituri foarte mici din judeţul Cluj.

Ajutor într-o cutie

Oferim împreună familiilor alimente de sărbători

Campanie socială desfăşurată de Asociaţia HaNNaH în parteneriat cu Habitat for Humanity Cluj în perioada 8 martie – 15 aprilie 2011

În cadrul acestei campanii, clujenii vor putea face donaţii în alimente neperisabile, bonuri de masă sau bani, venind astfel în sprijinul numeroaselor familii afectate de sărăcie din judeţul Cluj. Alimentele adunate în punctele de colectare ale asociaţiei HaNNaH şi vor fi împărţite în cutii individualizate în funcţie de nevoile şi dimensiunile familiilor.

Fiecare familie selectată în acest program în urma anchetei socio-demografice efectuată de către Asociaţia HaNNaH, va beneficia de o cutie cu alimente distribuită în perioada sărbătorii pascale cu ajutorul voluntarilor celor două organizaţii.

Asociaţia HaNNaH, în colaborare cu Biserica Betel, desfăşoară această acţiune de strângere de alimente încă din anul 2007 cu o frecvenţă bianuală, cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi Crăciun, crescând permanent numărul familiilor ajutate. Având în vedere amploarea proiectului şi rezultatele vizate pentru această campanie, asociaţia a decis colaborarea cu Habitat for Humanity Cluj, încurajând în continuare implicarea cât mai multor parteneri şi cetăţeni pentru ajutarea aproapelui în pragul acestei sfinte sărbători.

„De-a lungul timpului am privit în jurul nostru şi am văzut peste tot oameni care au diferite nevoi. Astfel s-a născut în mintea noastră dorinţa de a ajuta, dorinţa care s-a concretizat într-un proiect de ajutorare. Drept urmare, acest proiect îşi doreşte să ducă mai aproape de oameni speranţa, bucuria, sprijin spiritual şi material.” – a declarat Alin Pop, preşedintele Asociaţiei HaNNaH.

* * *

Organizaţia HaNNah s-a născut în anul 2006 din dorinţa de sprijinire a celor în nevoie, din dorinţa vie de răspândire a Cuvântului lui Dumnezeu în mod practic în mijlocul societăţi în care trăim, arătând astfel că Dumnezeu este aproape, că este viu şi că iubeşte.

Habitat for Humanity Cluj construieşte şi renovează locuinţe simple, decente şi accesibile ca preţ pentru şi împreună cu familiile nevoiaşe al căror viitor este afectat grav de condiţiile în care acestea locuiesc. Materialele provin din donaţii şi sponsorizări, iar construcţia este realizată de către voluntari împreună cu familiile beneficiare. Până acum, peste 1.630 de familii din România şi 400.000 de familii din 100 de ţări din întreaga lume beneficiază de locuinţe construite sau renovate prin programul Habitat.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează