A sasea editie FanFest 2011

0

-Daca ei platesc pentru orice, noua ne pasa pe gratis!-

Rosia Montana te asteapta intre 12 si 14 august la editia a VI-a a FanFest, cel mai mare festival din Romania organizat in exclusivitate pe baza de voluntariat.

Timp de trei zile te poti bucura de peisajele Muntilor Apuseni, poti cunoaste istoria de 2.000 de ani a Rosiei Montane si pe oamenii locului si poti participa la numeroasele evenimente organizate cu aceasta ocazie: concerte in aer liber, spectacole de teatru, proiectii speciale de film, conferinte, tururi ghidate prin localitate si imprejurimi, targuri de produse traditionale culinare si de home-made.

Venind la FanFest 2011, te poti convinge direct de valoarea extraordinara si unica a patrimoniului cultural  de aici, care i-a determinat pe expertii romani si internationali sa propuna Rosia Montana pentru includerea in lista monumentelor UNESCO. De asemenea, participarea la festivalul  muzical-cultural FanFest 2011 este cel mai frumos mod in care poti protesta impotriva proiectului de distrugere iremediabila a localitatii si in care poti sustine varianta alternativa de dezvoltare durabila, bazata pe valorificarea resurselor inepuizabile ale zonei – de la peisajele montane la galeriile antice romane, medievale si moderne, arhitectura traditionala, povestile si legendele locului.

 

FanFest 2011 – selectiuni din program (programul complet, informatii legate de transport, cazare si campare le gasiti pe www.fanfest.ro):

1. Tururi ghidate :

Pentru ca unul dintre principalele scopuri ale FanFest este cunoasterea localitatii si a zonei, in fiecare zi a festivalului participantii vor avea la dispozitie ghizi care vor facilita vizitarea celor mai importante obiective ale localitatii si din imprejurimi: bisericile, taurile, situl arhitectural protejat Rosia Montana, galeriile romane. Seara, participantii vor putea asculta povestile si legendele locului, de la cele cu valve si hoti de aur pana la cele legate de bataliile care s-au purtat aici in timpul Revolutiei de la 1848.

 

2. Concerte in aer liber :

 

Toropeala de peste zi, condimentata cu muzica de DJ, in capitele cu fan din zona lounge-ului va fi inlocuita pe inserat de concertele live de la scena Taul Brazi. Vineri, sambata si duminica vor fi prezenti Luna Amara, Sarmalele Reci, Aria Urbana, Alternativ Quartet, Mojo Barells Band, Junetrip, Trupa OM, Maya, Adhoc, Dusty old records, Fierbinteanu si altii, iar spre dimineata petrecerea va continua cu mixurile eclectice ale DJ-ilor: Kaya Sound, Limun, Atomic Midget, Injektah, Mihai Liquid, Djubei, Dj Padre, Burner Greene, Yogi, Koko, Tabac & Phla feat Pietonu’ si ale Vj – Flowerstepper & Spacebunny.

3. Spectacole eveniment:

“Rosia Montana, pe linie fizica si politica”, este un spectacol montat de grupul Dramacum la Teatrul Maghiar din Cluj in 2010. La Rosia Montana va fi prezentata o varianta inedita a piesei – povestea spectacolului, modul in care, pornind de la un proiect artistic, autorii au descoperit Rosia Montana si cum i-a influentat si schimbat acest lucru. ”Coloana sonora” a reprezentatiei va fi asigurata de Bobo, de la Fara Zahar.

”Școala noastra”, un documentar eveniment, regizat de Mona Nicoara si Miruna Coca Cozma, e o poveste despre tigani. Dar si despre ipocrizie. Ipocrizie inconstienta, desprinsa din gesturi mici, din cuvinte si ridicari de voce, care tradeaza incapacitatea de a-i privi, de a-i trata si de a le oferi sanse egale reale copiilor romi pe care pretindem ca vrem sa-i ajutam.

Acestor doua evenimente li se va adauga un mini-festival de filme cu tematica sociala si de mediu, care vor fi proiectate in fiecare dintre cele trei seri in spatiul public al Pietei Vechi din Rosia Montana.

4. Conferinte & workshop-uri

Patrimoniul cultural si modul in care acesta poate fi valorificat economic in beneficiul comunitatii va face obiectul unor prezentari si dezbateri pornind de la studii de caz – Rosia Montana (arhitecti Virgil Apostol si Ștefan Balici – ARA) si Rimetea (arhitect Eugen Panescu – Planwerk). Antropologul Vincze Eniko va prezenta si modera workshop-ul ”Rasism de mediu”, iar jurnalistul Mihai Gotiu va face o analiza a modului in care cazul Rosia Montana a fost prezentat in mass-media nationala si internationala. Grupul pentru Actiune Sociala (GAS) si membri ai Campaniei Salvati Rosia Montana vor prezenta moduri concrete in care fiecare cetatean se poate implica activ in luarea deciziilor in probleme care il privesc sau de care este interesat.

5. Targuri

Targul de produse culinare traditionale si cel de produse realizate manual nu vor lipsi de la editia a VI-a a FanFest.

Mentionam ca toti artistii si invitatii imparasesc dorinta de implicare specifica activistilor campaniei, astfel incat participarea lor in cadrul festivalului este pro-bono. Mai mult, festivalul se desfasoara fara taxa de participare pentru public si este bazat in exclusivitate pe munca voluntara a organizatorilor si pe donatii private, intr-o mare parte primite de la persoane fizice.

 

“FanFest 2011 este o oportunitate pentru experiente culturale noi – un loc unde publicul poate interactiona liber cu artistii si diferitele lor forme de manifestare creand un „muzeu fara pereti”. Ii invitam pe sustinatorii campaniei sa fie alaturi de noi pentru a invata, a dansa, a canta, a se plimba si a cunoaste o lume nerabdatoare sa se lase descoperita. Astfel, ei vor realiza ceea ce Rosia Montana merita sa fie: un spatiu cultural viu, la dispozitia publicului ca parte a patrimoniului universal UNESCO”, a declarat Luminita Dejeu, unul dintre organizatorii festivalului.

“FanFest este o reprezentare a credintei ca daca vrei, orice e posibil. Eu, ca locuitor al Rosiei Montane am ales sa lupt pentru tot ceea ce se intinde in fiecare zi in fata ochilor mei: munti, galerii romane, case de patrimoniu. Vreau ca aceste lucruri sa continue sa existe, sa traiasca, nu din amintirea unor fotografii ci prin vointa noastra, a tuturor, de a le ingriji, pastra si transmite cu mandrie unor generatii viitoare. Iar toate acestea nu se pot face nici cu jumatati de masura, nici doar la modul declarativ. Adevarul este ca in jurul Rosiei Montane au existat tot timpul oameni ca voi, care au aparat-o, si stim ca sunteti langa noi si acum, ca intotdeauna. Iar puterea dumneavoastra este si puterea mea si impreuna vom reusi sa pastram Rosia Montana”, este mesajul transmis participantilor de catre Eugen David, presedintele Alburnus Maior.

Asadar, va asteptam pe 12, 13 si 14 august la FanFest Rosia Montana 2011, cu muzica, teatru, film, sport, activism, voie buna si optimism!

Daca ei platesc pentru orice, noua ne pasa pe gratis!

www.fanfest.ro.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează