4 Super-Eroi au sosit la Nocrich!

0

În perioada ianuarie – septembrie 2015, Organizația Națională “Cercetașii României”, prin Centrul Cercetășesc Nocrich – H. C. Habermann, găzduieşte într-un mic sat transilvănean pe Bruno, Tiago, Darina şi Pavel – 4 voluntari energici veniți din Portugalia şi Cehia prin proiectul “Romanian Villages Speak Non Formal” implementat în cadrul programului Serviciului European de Voluntariat.

Pe parcursul şederii în România, cei patru tineri vor organiza și desfășura activități de educație nonformală bazate pe Metoda Scout, activități ce urmăresc dezvoltarea fizică, intelectuală, morală, afectivă, socială și spirituală a copiilor și tinerilor din satul Nocrich, județul Sibiu. De asemenea, copiii vor avea șansa să exerseze limba engleză prin diverse metode interactive, cum ar fi jocuri, competiții și activități creative.

Foto 1

Voluntarii au trecut proba de foc a primelor săptămâni petrecute aici, timp în care s-au acomodat cu locul și oamenii, s-au cunoscut între ei, au început să lucreze în echipă și acum îşi fac cu mult entuziasm planuri pe următoarele luni. Scopul acestui proiect este ca la finalul stagiului de voluntariat, prin activitățile pe care le vor desfășura la Centrul Cercetășesc Nocrich – H. C. Habermann, cei patru tineri să fie cetățeni activi ce vor aduce un plus de valoare comunităților din care provin.

 Începutul promițător ne-a dat încrederea că în aceste 9 luni de zile de proiect vom putea genera schimbări pozitive atât în cadrul comunității în care se găsește centrul nostru educaţional, cât și în dezvoltarea voluntarilor care se vor întoarce acasă mai câștigați și mai pregătiți pentru a răspunde cu încredere şi creativitate următoarelor provăcări. Etapa finală a inițiativei include un proiect personal pe care aceștia îl vor dezvolta individual și care va reprezenta aportul lor la dezvoltarea comunităţii şi a oamenilor cu care interacționează. Așteptăm cu mult interes să vedem ce forme vor lua aceste proiecte, însă, ne vom bucura de tot procesul de a ajunge acolo, cu toate suișurile și coborâșurile ce îl vor caracteriza.

Proiectul a primit finanțare din partea Uniunii Europene. Acest articol reflectă numai punctul de vedere al autorului și A.N.P.C.D.E.F.P. și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru nicio utilizare care poate fi dată informațiilor.

Dacă vreți să urmăriți activităţile noastre, nu ezitați să accesați pagina de facebook: www.facebook.com/NocrichScoutCentre sau pagina dedicată acestui proiect de pe website-ul nostru: http://nocrich.scout.ro/category/evs-romania/

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează