25 de tineri din 6 țări învață la Bran o nouă metodă non-formală în lucrul cu copiii -JuKaVa

0

În perioada 6-15 mai 2016, Asociatia Devision în parteneriat cu 5 organizații din Marea Britanie, Bulgaria, Estonia, Turcia și Spania organizează la Bran cursul de formare pentru lucrători de tineret “JuKaVa nonformal method – learning through playing”. Scopul proiectului, care este finanțat prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene, este să ajute participanții să acumuleze cunoștințe practice despre cum pot folosi jocul ca metodă educațională și cum să construiască programe de educație non-formală pentru copii.

jukava

Timp de 9 zile cei 25 de participanți vor învăța cum să redacteze un plan al unei activități Jukava, cum să o adapteze în funcție de specificul copiilor cu care lucrează, ce tipuri de activități să aleagă, cum să-i atragă și să-i motiveze pe copii să se implice în funcție de personalitatea lor, cum să facă față situațiilor de criză și conflict management în lucrul cu copiii, cum să stabilească reguli fără a strica distracția.

Metoda JuKaVa reprezintă un set de principii prin care poți dezvolta activități educaționale și de dezvoltare personală pentru copii, bazate pe joc și joacă. Astfel, copiii se implică cu poftă și deschidere în aceste activități, care-i captivează prin modul jucăuș în care se desfășoară, bucurându-se totodată de cunoștințele, experiențele și învățăturile cu care se întâlnesc în cadrul lor și pe care le integrează cu susținerea trainerului/coordonatorului.

De altfe, în metoda JuKaVa rolul trainerului este un factor important. Trainerul are rolul de a facilita învățarea. Cu alte cuvinte, este un companion pentru cei mici în explorarea lor în cadrul activitățiloe, mai degrabă decât un ghid care să-i îndrume activ. El poate facilita învățarea prin felul în care pregătește o activitate, prin materialele pe care le folosește și prin lucrurile despre care atrage atenția, dar nu va da niciodată indicații despre ce trebuie să rețină copiii. Nicio informație sau concluzie nu este obligatoriu de reținut în cadrul acestor activități, fiecare copil este liber să ia cu sine lucurile care i se potrivesc cel mai bine.

Participanții la cursul de formare vor intra în contact cu copiii din comunitatea din Bran și vor avea ocazia să aplice practic ceea ce au învățat prin organizarea unei activități cu copiii din comunitate.

Claudia Oprescu, Președintele organizației Devision și managerul de proiect a declarat: Pentru că noi derulăm constant proiecte educaționale cu copii și tineri, știm cât de importante sunt metodele pe care le folosești cu aceștia. Metoda JuKaVa este ceva unic în România și ne bucurăm că putem să ajutăm lucrătorii de tineret din 6 țări să învețe această metodă și să o ducă mai departe.

Mă bucur că putem împărtăși lucruri practice dintr-o metodă pe care noi o aplicăm cu succes de aproape 4 ani, spune Paul Dumitru, trainer și fondator JuKaVa. Aplicăm aceste principii în taberele JuKaVa din 2012 și astfel dezvoltăm, îmbunătățim și rafinăm constant modul în care creăm programe pentru copii. Programe în care ei învață și se dezvoltă prin joacă – adică în cel mai natural mod posibil.

Asociația DeVision este o organizație non-guvernamentală, înființată în anul 2012, care concepe, organizează, promovează și desfășoară acțiuni și proiecte de educație nonformală, comunicare culturală și multiculturală, campanii de informare și educare, în România și în străinătate, ce urmăresc dezvoltarea continuă a tinerilor și a adulților atât din punct de vedere profesional, cât și personal.

Erasmus + este noul program al Uniunii Europene în domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului. Acesta va intregra șapte dintre programele europene de finanțare: Învățare pe Tot Parcursul Vieții, Tineret în Acțiune, Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink și programul pentru cooperare cu țările industrializate.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează