12 americani au deschis sezonul de construcţii la Habitat for Humanity Cluj

0
 

În săptămâna 15-19 aprilie 2013, prima echipă de voluntari internaţionali din acest an, formată din 12 membri din Omaha, SUA, dau startul sezonului de construcţii. Echipa a început de astăzi lucrările la fundaţiile celor patru case care vor reprezenta cea de-a şasea comunitate pe care asociaţia Habitat for Humanity o va construi în Cluj în 14 ani de activitate.  

Deşi sunt de vârste diferite, între 33 şi 73 ani, şi doar o parte din ei se cunoşteau de la început, cei 12 voluntari americani formează o echipă plină de viaţă şi energică!

Ei au aflat de posibilitatea de a voluntaria la Habitat Cluj ştiind că asociaţia Habitat for Humanity lucrează la nivel internaţional. Cei 12 americani au decis să formeze o echipă şi să construiască într-o altă ţară decât SUA. Au ales România pentru că şi-au dorit să viziteze o ţară pe care nu au mai văzut-o niciunul dintre ei până acum. Ajunşi în Cluj-Napoca, ei au rămas impresionaţi de faptul că oraşul este foarte asemănător cu Omaha.

Motivaţia lor de a da o mână de ajutor la construcţia celor patru case a fost dorinţa lor de a ajuta, fiind de părere că dacă eşti ajutat, nu trebuie să te revanşezi faţă de persoana care te-a ajutat, ci să dai la rândul tău mai departe.

Întrebat de ce au ales ca destinaţie România şi mai ales Cluj-Napoca, Don Browers, liderul echipei, a declarat: ”Uitându-ne în toată lumea pentru a vedea unde face Habitat for Humanity lucruri minunate, am văzut România şi am fost impresionaţi de munca făcută de Habitat for Humanity aici. Am simţit o oarecare apropiere faţă de această ţară. România a devenit o ţară democrată şi ne-am dorit să vedem cum merg lucrurile şi cum putem fi noi de ajutor aici. Am considerat că este o ţară grozavă de vizitat, cu locuri frumoase şi oameni minuntaţi de cunoscut. Am ales Cluj-Napoca deoarece este un oraş extraordinar cu o istorie impresionantă, nu ca în America. De fapt, aceasta este prima echipă internaţională din Omaha şi suntem foarte încântaţi! Îmi place drumul spre Chinteni şi mi-aş dori să vedem mai mult din România, în acest fel! Am ales un loc foarte bun pentru prima noastră călătorie!”

În 2013, Habitat for Humanity construieşte cea de-a şasea comunitate Habitat din judeţul Cluj, în comuna Chinteni, pentru patru familii în nevoie urgentă de locuinţă. Vor fi construite patru case pe un teren de 580 mp., donat de una dintre familiile partenere.

Construcţia celor patru case a început în martie 2013, cu ajutorul echipelor locale şi va fi finalizată până la sfârşitul anului 2013, când familiile se vor putea muta în noua lor locuinţă.

În total, 10 echipe internaţionale din toată lumea vor finaliza  în 2013 comunitatea din Chinteni.

***

Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea sărăcaciosă a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 600.000 de locuinţe pentru 3 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 4.000 de familii, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Bihor, Cluj, Bacău, Dolj, Argeş, Prahova şi Suceava. La nivel local, în cei 13 ani de activitate Habitat for Humanity Cluj a ajutat 563 de familii, respectiv 1.123 de persoane prin programele de construcții, renovări și reabilitări, prin construirea a 78 de locuințe în 5 comunități și prin renovarea, reabilitarea și izolarea termică a 360 de locuințe. Mai mult, peste 3.500 de voluntari locali și internaționali au lucrat pe șantierele Habitat Cluj.
Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează