VIDEO: Volunteers Fest, primul festival dedicat voluntarilor, își deschide porțile în luna aprilie

0

Volunteers Fest este un eveniment dedicat tuturor voluntarilor din România.Festivalul se va desfășura în perioada 1-28 aprilie 2013

 

Volunteers Fest, singurul festival din România dedicat tuturor voluntarilor, își va deschide porțile începând cu 1 aprilie şi se va desfăşura pe perioada întregii luni aprilie. Iniţiat de Brigada de Voluntari, festivalul are ca principal scop relaxarea și binedispunerea voluntarilor prin intermediul activităților organizate pe parcursul a patru săptămâni: creativă, educativă, aplicativă și sportivă.

Festivalul va fi deschis, pe 1 aprilie, de o piesă de teatru susținută de ARTFusion unde sunt invitați în scenă atât spectatorii, cât și voluntarii implicați în organizarea festivalului. Piesa de teatru va fi pusă în scenă în Open Pub începând cu ora 18:30.

Fotografie și origami, handmade și reciclare creativă, improvizație și dansuri sunt doar câteva dintre workshop-urile pregătite pentru Săptămâna Creativă. Participanții sunt invitați să-și descopere talentul ascuns sau pur și simplu să se bucure alături de ceilalți de prezența unor oameni cu experiență, talentați și încântați să ofere o mică parte din cunoștințele pe care le au în domeniu. Scopul workshopurilor este dezvoltarea creativităţii, precum şi descoperirea de noi pasiuni.

Săptămâna Educativă este dedicată pregătirii și dezvoltării abilităților tinerilor participanți prin traininguri ce vizează domenii precum „Public Speaking”, „Leadership”, „Social Media”, „Vânzări” sau  „Organizare de Evenimente”.

În Săptămâna aplicativă participanţii la festival trebuie să îşi demonstreze  abilitatea de a lucra în echipă, dar şi creativitatea prin participarea la un concurs propus de partenerii Volunteers Fest, iar cele mai bune proiecte vor fi premiate.

Săptămâna sportivă este dedicată tuturor pasionaților de mișcare. Pe parcursul acestor zile, echipele înscrise vor participa la ”Olimpiada Voluntarilor” și vor avea ocazia de a lua parte la campionate de fotbal, baschet, volei și curse unde măiestria sportivă va fi premiată. Pe lângă aceste activități vor fi organizate jocuri și pentru spectatorii veniți la eveniment.

Programul evenimentului cuprinde două piese de teatru, având ca temă principală acţiunea de voluntariat, susţinută de ART Fusion, iar festivalul se va încheia cu un concert în Silver Church, pe 25 aprilie, la care vor putea lua parte toţi voluntarii. Intrarea va fi liberă!

Pentru mai multe informaţii despre Volunteers Fest, vă rugăm accesaţi site-ul www.volunteersfest.ro şi pagina de Facebook.

Parteneri: F64, Open Pub, ArCub, Silver Church

Parteneri media: Şapte Seri, Revista de Povestiri, Student din Provincie, 220.ro, orasulm.eu, TV City, România Pozitivă, Blogunteer, CSR Media, Cooperativa Urbană, Studentie.ro, Teen Press, Succes pentru România, amdoar18ani.ro, Gen90, onlinestudent.ro

Parteneri educaţionali: Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat, Fundaţia Volum, Fundaţia Tineri pentru Tineri, Asociaţia Young Initiative, Asociaţia Studenţeasca Philos, ASJC – Youthpress Romania, EESTEC LC Bucharest, Liga Studenţilor Electonişti, Asociaţia Studenţilor în Contabilitate şi Informatică de Gestiune, Greenpeace CEE Romania, Omnimind – Asociaţia pentru dezvoltarea potenţialului uman, Sindicatul Studenţilor din Cibernetică

logo VolunteersFest

Brigada de Voluntari este o organizaţie non-profit, care oferă suport organizatorilor de evenimente şi organizează propriile evenimente pentru voluntari. Din 2008, Brigada de Voluntari lucrează alături de organizatorii din domeniul divertismentului, cultural, sportiv sau cu impact social.

Organizaţia are la activ participarea la peste 150 de evenimente, atât outdoor, cât și indoor, în țară (București, Cluj Napoca) și în străinătate (Ungaria, Serbia, Bulgaria).

Brigada de Voluntari contribuie la îmbunătăţirea productivităţii în cadrul unui eveniment, având cunoștințe practice despre managementul acestuia. Asociaţia vine în sprijinul organizatorilor cu coordonatori specializaţi şi echipe pentru acces, acreditări, puncte de înregistrare, îndrumare, producție, waste management, asistenţi backstage, translatori, etc. Mai multe informații despre BdV sunt disponibile pe site și pagina de Facebook.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează