Trei seri cu film românesc de excepţie, la Călăraşi

0

Dacă, în perioada 8 – 10 mai, copiii şi tinerii din Călăraşi au avut ocazia să participe la un eveniment dedicat lor, şi anume proiecţii de filme româneşti realizate după lucrări celebre din marea literatură română, aceeaşi organizatori, şi anume: Primăria Municipiului Călăraşi, împreună cu Asociaţia CineCultura, continuă seria evenimentelor cinematografice, invitând locuitorii din Călăraşi să vizioneze alte capodopere ale filmului românesc.

Astfel, în fiecare seară, timp de trei zile, în perioada 13 – 15 mai 2016, scena din Parcul Dumbrava, va fi gazda unui regal de comedie: Primăvara bobocilor (regia: Mircea Moldovan), Brigada diverse intră în alertă (regia: Mircea Drăgan), Colierul de turcoaze (regia: Gheorghe Vitanidis).

afis Calarasi 13_15 mai

Vor fi prezentate subiecte diverse, dar pline de comic de situaţie, de la „soții Toderaș care își așteaptă la gară, cu fanfară de femei, feciorul, pe viitorul agronom Ionuț. Dar tânărul nu e în mocăniță, ci vine, agale, pe jos, la practica pe care Varvara i-a pretins s-o facă în cooperativă, sub șefia ei autoritară”, în Primăvara bobocilor, la „frământările revoluției pașoptiste, în care haiducul Mărgelatu are rol de Sherlock Holmes, iar „Buză” ține loc de Dr. Watson.”, în Colierul de turcoaze; dar, mai ales, mari actori ai scenei şi ecranului românesc al căror talent şi profesionalism fac întotdeauna deliciul publicului de orice vârstă: Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Horaţiu Mălăele, Florin Piersic, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Iurie Darie.

Aşadar, în perioada 13 – 15 mai 2016, ora 20:30, nu rataţi serile de film din Parcul Dumbrava. Intrarea este liberă.

***

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.

În cei trei ani de existenţă, Caravana filmului românesc a fost în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului, Cluj-Napoca, Zalău, Reşiţa, Corabia, Târgu-Jiu, Slatina, Mediaş, Turda, Giurgiu, Câmpina, Călăraşi şi Bucureşti, ajungând la un număr total de aproximativ 62.900 de spectatori şi consemnând 1.434 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.
*
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF – Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual şi co-finanţat de A.F.C.N. – Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării).

Parteneri: Primăria Municipiului Călăraşi

Parteneri media: Cinefan, CinemaRx, All About Romanian Cinema – AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro, Comunicate de afaceri, Timp Românesc, Prompt Media, Agenţia de Carte, Viitorul Ilfovean, Centrul Român pentru Iniţiativă Socială, Asociaţia Cris, nONGuvernamental, CSR Nest, GEAc, Grădiniţe Bucureşti, Calendarul Copiilor, Melc Codobelc

Website: www.caravanafilm.ro

***

PROGRAMUL CARAVANEI FILMULUI ROMÂNESC LA CĂLĂRAŞI (13 – 15 mai 2016)

Vineri, 13 mai, ora 20:30: Primăvara bobocilor
Scenariul: Petre Sălcudeanu;
Regia: Mircea Moldovan;
Cu: Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Horaţiu Mălăele, Anda Onesa, Tora Vasilescu, Ovidiu Schumacher

Sâmbătă, 14 mai, ora 20.30: BRIGADA DIVERSE INTRĂ ÎN ALERTĂ
Scenariul: Mircea Drăgan, Nicolae Ţic;
Regia: Mircea Drăgan;
Cu: Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Ion Finteşteanu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Iurie Darie

Duminică, 15 mai, ora 20.30: COLIERUL DE TURCOAZE
Scenariul: Nicolae Mihail, Eugen Barbu;
Regia: Gheorghe Vitanidis;
Cu: Florin Piersic, Marga Barbu, Szoby Cseh, Alexandru Repan, Ion Besoiu, Traian Stănescu, George Motoi, Jean Constantin

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează