Transport Urban Sinaia a finalizat lucrările pentru Gondola Sinaia, tronsonul 1400-2000, cu o economie de 29% față de valoarea contractului de achiziție publică

0

Transport Urban Sinaia, compania care administrează serviciile turistice de interes public din Sinaia, anunță bilanțul primelor 8 luni ale anului 2016 și finalizarea lucrărilor pentru tronsonul 1400-2000 al Gondolei Sinaia.

transport-urban-sinaia_gondola-sinaia_tronson-1400-2000_1

Deși contractul cu asocierea constructoare desemnată câștigătoare în cadrul procedurii de licitație publică a avut valoarea de 12,21 milioane de euro, acest proiect s-a încheiat cu costuri de numai 8,8 milioane de euro. Semnarea recepției la finalizarea lucrărilor, care certifică atât siguranța, cât și calitatea proiectului, s-a realizat după efectuarea lucrărilor complementare tronsonului 1400-2000, deschis publicului în luna februarie a acestui an: refacerea mediului și amenajarea zonelor adiacente celor de acces, sistematizarea apelor pluviale, unirea printr-o platformă betonată a zonelor de acces dintre stațiile celor două tronsoane, dar și finalizarea lucrărilor la garajul instalației.

“Dincolo de rezultatele financiare pozitive pe care continuăm să le înregistrăm pe toate liniile de business, proiectul Gondola Sinaia, tronsonul 1400-2000, a fost finalizat cu o economie de 3,41 milioane de euro. Astfel, de la valoarea inițială de 12,21 milioane de euro, TVA inclus, proiectul a fost finalizat cu costuri de 8,8 milioane de euro, rezultat ce face parte din politica de eficientizare a investițiilor și control pe care noi, ca echipă, ne-am asumat-o.” Bogdan Fălcescu, Director General Transport Urban Sinaia

Diferențele față de oferta câștigătoare a asocierii constructoare au apărut din:

  • Reducerea cotei CAS cu 5 puncte procentuale de la 20,8% la 15,8%, începând cu 1 octombrie 2014, ceea ce s-a concretizat într-o economie de 13.350 euro
  • În urma unei analize bilingve TVA și juridică privind contractul de achiziție publică dintre asocierea constructoare și Transport Urban Sinaia, efectuată de o companie de consultanță fiscală din Big Four, Transport Urban Sinaia i-a convins pe partenerii italieni că livrarea echipamentelor (ofertate cu TVA) se califică drept livrare intracomunitară de bunuri din partea asocierii, respectiv achiziție intracomunitară de bunuri efectuată de Transport Urban Sinaia în România, căreia i se aplică mecanismul de taxare inversă. Astfel, valoarea inițială a contractului cu TVA a fost diminuată cu 1,47 milioane de euro
  • Emiterea de note de renunțare în valoare de 1,27 milioane de euro și realizarea de note de comandă suplimentară de 555.000 de euro, rezultând o economisire în valoare de 716.850 euro
  • Neaccesarea capitolului bugetar de diverse și neprevăzute, în valoare de 809.000 euro
  • Economisirea din reducerea de TVA la lucrările de construcții civile și la capitolul de diverse și neprevăzute (în cuantum de 20% de la 1 ianuarie 2016) – 400.800 euro

În ceea ce privește rezultatele financiare la nivel de grup, cifra de afaceri în primele 8 luni ale anului a crescut cu 28,5% față de perioada similară a anului trecut. Mai mult, Transport Urban Sinaia raportează pentru luna august, una dintre cele mai importante perioade din afara sezonului de iarnă, o creștere a veniturilor generate de Gondola Sinaia, tronsoanele 1000-1400 și 1400-2000, de 145% față de luna similară a anului precedent, când tronsonul 2 nu era activ.

“Suntem mândri de aceste rezultate ce ne susțin strategia de dezvoltare continuă deja stabilită. Transport Urban Sinaia este o organizație matură, cu o echipă de management proactivă, ce a crescut odată cu business-ul. Luna august este statistic cea mai profitabilă, excluzând lunile de sezon de iarnă, când cu siguranță creșterile vor fi mai mari. Ceea ce ne încântă este trendul pe care îl observăm, de creștere a numărului de turiști sosiți peste vară la Sinaia, tendință ce va continua cu siguranță și în sezonul de ski”, a mai adăugat Bogdan Fălcescu, Director general Transport Urban Sinaia

Despre Transport Urban Sinaia:

Transport Urban Sinaia este o companie publică, cu capital integral de stat, ce administrează un patrimoniu în valoare de aproximativ 35 de milioane de euro, compus din: Pârtiile de Ski Sinaia și instalațiile de înzăpezire artificială, Gondola Sinaia, Transport Public Sinaia, Bike Resort Sinaia, Parcări Publice Sinaia și Facilităţi Sportive Sinaia. La acestea se adaugă Telescaunul Soarelui și Babyski Pârtia Nouă.

Cea mai mare realizare a companiei este aceea de a fi contribuit la extinderea turismului sinăian dincolo de sezonul de ski, prin oferirea unor servicii turistice relevante pe tot parcursul anului.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează