Teatrul Ion Creangă organizează ateliere de creativitate pentru copiii aflați în centrele de plasament din București

0

Teatrul Ion Creangă, prin Secretariatul Literar și prin Departamentul de PR și Management Educațional, organizează, în luna decembrie, atelierul de creativitate “Dăruieşte-mi aripi”. Acesta redeschide seria activităţilor interactive, organizate de Teatrul Ion Creangă, în cadrul programului “Pinocchio”, pentru copiii din centre de plasament şi instituţii de asistenţă socială din Bucureşti.

Adresându-se copiilor cu vârste de până la 10 ani, atelierul, inspirat de o poveste germană contemporană, scrisă de Heinz Janisch, îşi propune să transforme spaţiul în care se desfăşoară într-un tărâm al imaginaţiei care capătă aripi dintre cele mai năstruşnice. Astfel, împreună cu cei mici, reprezentanții Teatrului Ion Creangă vor porni într-o călătorie a redescoperirii lumii şi a imposibilului care prinde viaţă, luând diverse forme, conturându-se din materiale şi texturi felurite.

Îmbinând modalităţile de expresie teatrală cu mijloacele creaţiei plastice, “Dăruieşte-mi aripi” îi va provoca pe copii să-şi inventeze propriile lumi de poveste, către care poţi zbura pe aripile unei cărţi, ale unor raze de soare jucăuşe, ale unor culori preferate, ale dulciurilor favorite sau ale unui peisaj care te îndeamnă la visare. Ei îşi vor confecţiona cele mai inventive instrumente de zbor către cele mai dragi lumi de basm, iar apoi vor putea păstra aripile la care au trudit cu forţa fanteziei lor, ca pe o mărturie a certitudinii că visele devin realitate.

Seria de ateliere, din cadrul programului “Pinocchio”, care va debuta cu “Dăruieşte-mi aripi”, se adresează tuturor copiilor care au cea mai mare nevoie de poveşti şi care au dreptul să creadă că, purtaţi de aripile imaginaţiei lor, pot deveni orice îşi doresc, că pot îndrăzni să viseze oricât de departe şi că cea mai de preţ comoară este cea pe care o cultivă şi o îngrijesc în sufletele şi în minţile lor.

Inițiativa Teatrului Ion Creangă este sprijinită de către partenerii: Colgate-Palmolive, Vavian Pharma, Vitabiotics, Philips Avent, Humana, Teekanne, Egmont România.

Teatrul Ion Creangă este o instituţie publică de spectacole, un teatru de repertoriu, aflat în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi finanţat de la bugetul local. Misiunea sa este de a crea şi promova spectacole de teatru de înaltă valoare artistică, de a coordona şi implementa programe de cercetare şi proiecte cu caracter educativ, social-formativ şi estetic, destinate copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 12 ani, educatorilor, cadrelor didactice specializate, părinţilor sau tutorilor legali. Parteneri media ai Teatrului Ion Creangă: Itsy Bitsy, 24 Fun, Art Act Magazine, Calendar Evenimente, Onlinegallery.ro, Gradinițe.com, GrădinițeBucurești.ro, MondoNews, Port.ro, PRwave, RFI România, SuperBebe, UrbanKid.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează